Liderii rebelilor proruşi din Ucraina anunţă un armistiţiu unilateral

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderii separatişti din estul Ucrainei au anunţat marţi un armistiţiu unilateral valabil de la miezul nopţii de miercuri, care ar putea reprezenta un pas major în rezolvarea conflictului care a izbucnit cu peste doi ani în urmă, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Din aprilie 2014, în cadrul conflictului dintre separatiştiii proruşi şi trupele Guvernului ucrainean, au fost ucise peste 9.500 de persoane. Statul ucrainean şi separatiştii proruşi au semnat în anul 2015 acorduri de pace la Minsk, în Belarus, dar acestea nu au fost niciodată respectate.

Alexander Zakharchenko, liderul rebelilor din Doneţk, a făcut anunţul despre armistiţiu în cadrul unei înregistrări care a fost difuzată marţi de televiziunea rusă, reproşând Kievului „lipsa de bunăvoinţă de a rezolva această problemă într-o manieră paşnică”.

Zakharchenko a declarat că a ordonat trupelor rebele să înceteze focul miercuri la miezul nopţii şi a cerut Ucrainei să procedeze în acelaşi mod.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...