La Chișinău va avea loc marșul „Pace pentru Ucraina”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Platforma Națională a Forumului Societăţii Civile din Parteneriatul Estic va organiza luni, începând cu ora 15:00, un marș de protest pentru exprimarea solidarității cu poporul ucrainean și pentru susţinerea integrității teritoriale a Ucrainei.

Marşul de protest se va desfăşura sub sloganul „Pace pentru Ucraina” care va fi un apel consolidat de respectare cu stricteţe a drepturilor omului în regiunile de conflict din Ucraina.

Manifestația va începe cu depunere de flori și lumânări la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova (mun. Chişinău, str. Vasilie Lupu 17), de unde coloana de protestatari se va deplasa către ambasada Federației Ruse.

La Ambasada rusă, reprezentanții societății civile vor transmite „Declarația organizaţiilor societății civile din Republica Moldova cu privire la situația din Ucraina”, reiterând astfel suportul pentru stoparea violențelor din estul Ucrainei.

Evenimentul este unul public și prezența tuturor persoanelor solidare cu aceasta cauză este binevenită.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...