Judecători cu averi ascunse și decizii dubioase, propuși pentru acordarea „Diplomei de Onoare a CSM”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai mulți judecători controversați ar putea primi „Diploma de Onoare” a Consiliului Superior al Magistraturii, după ce au fost nominalizați pentru acordarea acestui titlu onorific, în semn de „recunoaştere publică a măiestriei judecătorului” și drept „o măsură de încurajare în creşterea profesionalismului şi autorităţii corpului judecătoresc, o stimulare morală şi materială a muncii judecătorului”.

În total, 55 de magistrați ar putea fi premiați cu „Diploma de Onoare a CSM”, iar alți doi, Vasile Stihi și Maria Iftodi, cu titlul „veteran al sistemului judiciar”. Subiectul este inclus pe ordinea de zi a ședinței CSM din 21 februarie, iar iar decizia urmează a fi luată de membrii Consiliului prin vot, conform Ziarului de Gardă.

Printre judecătorii cu probleme de integritate se numără Oleg Sternioală și Ion Druță de la Curtea Supremă de Justiție.

Despre Oleg Sternioală, judecătorul promovat suspect, acum aproape trei ani, de la Judecătoria Buiucani direct la Curtea Supremă de Justiţie, ZdG a scris încă în iunie 2016 că acesta trăieşte într-un imobil de lux, care valorează peste 7 milioane de lei la preţul de piaţă. Casa nu se regăseşte însă în declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate ale magistratului, fiind înregistrată pe numele părinţilor săi, pensionari, care au trăit însă toată viaţa la Floreşti.

Despre Ion Druţă ZdG a scris în 2013 că şi-a construit o vilă de lux cu două etaje şi mansardă în cartierul de elită Malina Mică, estimată de agenţii imobiliari la 4 milioane de lei. Magistratul a obţinut terenul printr-o decizie controversată a Primăriei Chişinău. Ulterior, pentru a nu fi vizat direct într-un inevitabil scandal, judecătorul a înscris imobilul pe o rudă care avea afaceri comune cu soţia şi cu soacra sa. De altfel, în preajma casei familiei Druţă este instalată o barieră auto şi, potrivit Primăriei, preşedintele Judecătoriei Botanica ar fi acaparat ilegal un teren aferent casei.

Mai multe detalii pe zdg.md.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...