Judecătoarea mustrată pentru că a recunoscut Crimeea ca parte a Rusiei a pierdut în fața CSM

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Consiliul Superior al Magistraturii a menținut în vigoare decizia Colegiului Disciplinar, prin care judecătoarea Maria Iftodi a fost sancționată cu mustrare aspră. Magistrata nu a fost de acord cu decizia Colegiului, așa că a atacat-o la CSM. Acum, mai are o singură încercare – Curtea Supremă de Justiție.

Cazul Mariei Iftodi, de la Judecătoria Edineț, a fost examinat astăzi în cadrul ședinței CSM. Avocatul acesteia a încercat să argumenteze că magistrata nu a încălcat niciun act normativ atunci când a indicat în Hotărârea sa că Crimeea este parte recunoscută a Federației Ruse, scrie bizlaw.md.

Membrii CSM însă nu și-au schimbat opinia în privința acțiunilor magistratei și au respins contestarea acesteia. În consecință, Iftodi are la dispoziție 20 de zile pentru a se adresa la Curtea Supremă de Justiție.

Magistrata din Edineț a emis anul trecut o hotărâre prin care a recunoscut legalitatea certificatului de naștere al unui copil în care era indicat că acesta s-a născut în Sevastopol, din regiunea Crimeea, Federația Rusă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...