Iohannis va participa la marșul solidarității de la Paris, alături de cei mai importanți lideri europeni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa duminică la marșul solidarității de la Paris, organizat la în memoria victimelor recentelor atentate care au avut loc în capitala Franţei.

Iohannis și-a anunțat participarea sâmbătă, după ce vineri, președintele Consiliului European, Donald Tusk, avusese o discuție telefonică cu președintele Franței, Francois Hollande, pe care-l asigurase că va participa la marș.

„Preşedintele Donald Tusk a discutat la telefon cu şeful statului francez, François Hollande, şi va participa la marşul organizat duminică la Paris”, a declarat Preben Aamann, purtătorul de cuvânt al Consiliului European.

Ulterior, premierul Marii Britanii, David Cameron, şi cel spaniol, Mariano Rajoy, au anunţat că vor participa duminică la mitingul de solidaritate programat la Paris după atacul terorist comis la redacţia revistei Charlie Hebdo.

De asemenea, şi-au anunţat participarea la acest miting premierul Italiei, Matteo Renzi, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cancelarul german Angela Merkel.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...