Atentat în Franța: Şase dintre ostaticii au supravieţuit ascunşi într-o cameră frigorifică şi sub o chiuvetă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ascunse sub o chiuvetă sau într-o cameră frigorifică, mai multe persoane captive în cele două locuri din regiunea pariziană unde s-au baricadat vineri autorii atacurilor din Franţa au reuşit să scape datorită prezenţei de spirit şi ajutorului forţelor de ordine, relatează AFP.

În tipografia situată la Dammartin, la nord-est de Paris, unde s-au baricadat fraţii Chérif şi Saïd Kouachi, un angajat a avut reflexul de a se refugia „sub o chiuvetă în sala de mese” de la etaj, a declarat procurorul din Paris, Francois Molins.

Angajatul respectiv este un grafician de 26 de ani, potrivit unsei surse apropiate anchetei.

Prin intermediul SMS-urilor, el a oferit „elemente tactice, precum poziţia sa în interiorul clădirii, celulei de negociere” din cadrul GIGN (Grupul de intervenţie al jandarmeriei).

De cealaltă parte, în magazinul din zona Porte de Vincennes, cel puțin cinci persoane s-au ascuns în camera frigorifică, în momentul în care Amedy Coulibaly a pătruns în magazin şi a tras cu o armă Kalaşnikov.

Aceștia au rămas în camera frigorifică aproape cinci ore, salvându-și astfel viața. Din băcănie au ieșit cel puțin 10 ostatici, relatează presa franceză.

Reuters, care citează surse din poliție, relatează că 4 ostatici de la băcănie și-au pierdut viața. Nu este clar dacă aceștia au fost uciși în timpul asaltului autorităților sau înainte.

Cherif și Said Kouachi, cei doi atacatori de la ziarul francez Charlie Hebdo, au fost uciși de către forțele de ordine franceze, după ce se adăpostiseră timp de aproape 8 ore într-o tipografie din nordul Parisului.

Totodată, atacatorul de la băcănia din Paris, a fost și el ucis, cele două operațiuni de anihilare a teroriștilor desfășurându-se simultan. Și în acest caz, cei 5 ostatici au fost eliberați, potrivit sursei citate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...