Împlinirea a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, marcată la Chișinău, Ungheni și Cahul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La Chișinău va începe astăzi seria manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie, când se vor împlini 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment petrecut la scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.

O conferință științifică în acest sens va fi organizată astăzi la Academia de Științe a Moldovei, în cadrul căreia, oameni de știință de pe ambele maluri ale Prutului vor susține prelegeri publice dedicate ecourilor basarabene ale Unirii Principatelor.

Tot astăzi, va fi vernisată expoziția tematică „Unirea Principatelor Române și reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza”, aceasta cuprinde fotografii, mărturii ale contemporanilor, citate despre Unire.

Luni, 26 ianuarie, începând cu ora ora 10:00,va fi organizată expoziţia „Poemele Limbii Române” la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din satul Pârliţa, raionul Ungheni. La ora 11.30 va fi inaugurată expoziţia „25 de ani de la căderea comunismului în România” la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din oraşul Ungheni.

O serie de manifestații dedicate Unirii Principatelor Române se vor organiza și la Cahul, la 28 februarie, anunță Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), a reprezentat unificarea vechilor principate Moldova și Țara Românească, într-un singur stat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...