Igor Dodon a trimis mesaje de solidaritate poporului rus în urma atacurilor teroriste de la Sankt Petersburg

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a trimis mesaje de condoleanțe și solidaritate liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, în urma atacurilor teroriste care au avut loc în Sankt Peterburg.

„Terorismul nu are granițe, nici naționalitate și nici religie”, a scris Igor Dodon pe o rețea de socializare.

„Îmi exprim solidaritatea cu poporul rus și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Cred că această infracțiune nu va rămâne nepedepsită. Cred că poporul rus și liderul ei vor lupta în continuare contra terorismului. Trimit condoleanțe președintelui Federației Ruse, tuturor rudelor și apropiaților victimelor atacului. Le doresc însănătoșire grabnică celor care au avut de suferit. Poporul Moldovei este cu voi”, și-a încheiat postarea Igor Dodon.

Menționăm că mai multe explozii au avut loc în stații de metrou din Sankt Petersburg. Cel puțin zece oameni au murit, alți 30 sunt răniți. Printre victime sunt și copii, anunță presa internațională.

Autoritățile de la Moscova au calificat incidentul drept un atac terorist.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...