Cheltuielile nejustificate de la CRIS Registru umflă tarifele pentru serviciile prestate cetățenilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai multe entități publice din cadrul Guvernului ar putea să fie lichidate prin absorbție de către ÎS Centrul de Resurse Informaționale de Stat Registru. În componența întreprinderii ar putea ajunge Serviciul Stare Civilă (SSC), ÎS Camera Înregistrării de Stat (CIS) și Camera de Licențiere (CL). Proiectul vine de la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC), fondator al CRIS Registru, în contextul reformei anunțate în vara anului trecut de premierul Pavel Filip de optimizare a structurii Guvernului.

Experții consideră proiectul periculos, dat fiind faptul că statul nu poate delega unei întreprinderi astfel de atribuții, iar Inspecția Financiară și Curtea de Conturi au stabilit în repetate rânduri că ÎS CRIS Registru este gestionată prost și fraudulos. Din 2011, director al CRIS Registru este Serghei Răilean, adus la instituție de către premierul Pavel Filip. De curând, managerul a devenit vecin cu prim-ministrul, după ce, potrivit unor surse, anul trecut, l-a cununat pe fiul mai mare al lui Filip, conform unei anchete a portalului Anticorupție.md.

Potrivit mai multor rapoarte ale Curții de Conturi și Inspecției Financiare, instituția se confruntă de mai mulți ani cu probleme de administrare defectuoasă.

În 2013, în contextul situației în care se pomenise ÎS CRIS Registru, obligată printr-o decizie judecătorească să achite despăgubiri în valoare de 7,8 milioane de dolari companiei off-shore Intercomsoft LTD, printr-o dispoziție a premierului Iurie Leancă a fost decisă efectuarea unui audit financiar al întreprinderii. Raportul Inspecției financiare efectuat atunci, și care a ajuns în posesia Centrului de Investigații Jurnalistice, scoate la iveală mai multe nereguli și deficiențe în gestionarea resurselor financiare, efectuarea cheltuielilor și administrarea patrimoniului companiei, în perioada 2011-2013.

Inspecția constata că, în 2012, profitul net al ÎS Registru a fost cu 72% mai mic decât cel din 2011 (8,7 milioane de lei, față de 24,2 milioane de lei). Mai mult, profitul de 8,7 milioane de lei din 2012 este declarativ, fiind obținut din contul trecerii la venituri a sumelor datoriilor creditoare cu termen expirat din anii 1996-2007, în mărime de 24,2 mil. lei. Dacă aceste datorii nu ar fi fost trecute la venituri, Registru ar fi trebuit să raporteze pentru prima dată de la înființare un rezultat negativ la capitolul profituri. Asta deși rapoartele financiare ale companiei arată că în 2012 ÎS Registru a înregistrat venituri din vânzări de 396 de milioane de lei. Potrivit Inspecției Financiare, acești bani au fost cheltuiți pentru acoperirea creșterii considerabile a cheltuielilor administrative.

În 2011 și 2012, compania de stat a cheltuit câte 19 milioane de lei pentru sponsorizări, alimentația personalului, întreținerea bazei de odihnă, salarizarea unor colaboratori și întreținerea automobilelor pentru MTIC. Aceste încălcări au fost semnalate anterior în repetate rânduri de Curtea de Conturi, dar nu au fost înlăturate. De asemenea, potrivit contractului colectiv de muncă pentru 2012 – 2016, salariații Registru care activează cu durata zilnică de muncă mai mare de șase ore pe zi la computer sau Xerox primesc suplimentar câte 250 de lei lunar. Numai în perioada 2011 – 2013 pentru aceasta au fost achitate suplimentar 8,7 milioane de lei.

„Majorarea neîntemeiată a cheltuielilor a adus la necalcularea și neachitarea în bugetul public a defalcărilor din profitul net – în 2011 – 3,1 milioane de lei (40% din suma achitată), în 2012 – 2,1 milioane de lei sau 25% din suma profitului defalcat”, se constată în raportul Inspecției Financiare.

Mai mult, controlorii au constatat că deficiențele și neregulile stabilite influențează direct la mărirea tarifelor la serviciile prestate populației și sunt o consecință a neasigurării principiilor unei bune guvernări și nivelul scăzut al răspunderii manageriale.

O bună parte din aceste constatări se regăsesc un an mai târziu, în 2014, în raportul de audit al Curții de Conturi, efectuat la ÎS Registru.

Întreaga investigație poate fi citită aici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...