Igor Boțan: Moldova se menține pe linia de plutire datorită remitențelor Diasporei

Igor Boțan: Moldova se menține pe linia de plutire datorită remitențelor Diasporei

Diaspora trebuie luată în consideraţie la modul cel mai serios, pentru că, datorită banilor transmiși de peste hotare, Moldova se menține, în mare parte, pe linia de plutire. Declarația aparține analistului Igor Boțan, care a oferit un interviu pentru Europa Liberă.

„Acum se face un fel de reverence în faţa Diasporei, pentru că nu îi poţi lua Diasporei ceea ce i-ai dat. I-ai dat dreptul de vot. La ultimele alegeri naţionale au participat peste 130.000 de cetăţeni din Diaspora. Aceasta e foarte mult. Iată că guvernarea vine cu această oferă să fie reprezentată chiar de membrii Diasporei”, a sus Igor Boțan.

Analistul a dat de înțeles, însă, că declarațiile potrivit cărora Diaspora va avea reprezentanții săi în Legislativ, nu sunt decât niște bule de săpun. Și asta pentru că „ceea ce i se propune Diasporei este irealizabil. Pentru că Diaspora este reprezentată şi poate fi reprezentată mult mai bine în cadrul sistemului proporţional”.

Plus la toate, legea este incertă, mai spune Boțan. „Ceea ce propune partidul de guvernământ, Partidul Democrat, este, de fapt, într-un fel, marginalizarea Diasporei. Tot acest proiect este atât de vulnerabil şi lucrul acesta iese la suprafaţă, când adresezi o întrebare foarte simplă: dar cum va fi organizat referendumul, eventual, de retragere a deputatului Diasporei din Parlament? Pentru că legea trebuie să fie una generală. Dacă deputaţii pot fi retraşi aici, pe teritoriul Republicii Moldova, cum pot, în principiu, fi retraşi cei din Diaspora?(…) Acest proiect este atât de vulnerabil, că eu cred că, practic, nu are şanse să fie adoptat.”

Cei din diasporă au cerințe simple față de cei care râvnesc la fotoliul de deputat, spune Igor Boțan: „Unu, ca guvernanţii de aici să aibă dexteritatea şi capacitatea de a negocia cu ţările în care se află ei garanţii sociale pentru aceşti oameni. Pentru că o parte decide să rămână acolo. O parte decide, după ce câştigă ceva, să se întoarcă în Republica Moldova. Deci, să aibă această garanţie. Al doilea lucru pe care l-ar vrea ei, pledoarie aici, în Republica Moldova, ca oamenii, care câştigă bani acolo, să vină aici să poată deschide o afacere nu ca în cazul celor de la Soroca, nişte concetăţeni de ai noştri care au lucrat, au fost parte ai Diasporei, au adunat bani şi când au venit aici s-au ciocnit de corupţie absolut totală”.

0