(GALERIE FOTO) Topul muzeelor din lumea întreagă pe care trebuie să le vezi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un muzeu rămâne un loc în care îţi poţi găsi liniştea în timpul unei călătorii peste hotare. Sigur, nu o să ai o astfel de ocazie în cazul în care intenţionezi să vizitezi Luvru, de exemplu, cel mai asaltat obiectiv cultural de acest tip din lume.

Într-un top al muzeelor din lumea întreagă, întocmit de experţii TripAdvisor, vei găsi însă şi unele galerii celebre care să îţi asigure stropul de intimitate cu inefabilul artei, arată portalul Luxuo.

10. Muzeul Naţional de Antropologie, Mexico City
Instituţia din capitala Mexicului este una dintre cele mai asaltate atracţii culturale din Mexico City, deoarece este o adevărată fereastră în cronologia şi cultura popoarelor indigene.
Muzeul Naţional de Antropologie, Mexico City
Clădirea de pe Avenida Paseo de la Reforma conţinea cea mai mare colecţie de artă mexicană veche, acesteia fiindu-i adăugate şi câteva săli cu exponate etnografice din timpuri mai recente.

Piesele cele mai preţioase sunt un calendar aztec, mormântul lui Pakal, recreat într-una din sălile centrale ale clădirii şi o mască de jad a zeului Zapotec Bat.

9. Muzeul Vasa, Stockholm
Dacă nu ai timp decât pentru o oprire în capitala Suediei, atunci Muzeul Vasa trebuie să fie locul spre care îţi îndrepţi paşii.
Muzeul Vasa, Stockholm
Întregul muzeu a fost construit în jurul epavei navei de război Vasa, scufundată în 1628, chiar după lansarea la apă. Rămăşiţele navei au fost recuperate în urmă cu câteva decenii, iar nava a fost restaurată aproape în totalitate.

Inclusiv designul exterior al clădirii aminteşte de corabia de război suedeză, cea mai mare navă de luptă a acelor vremuri. În exterior, la docuri stau ancorate alte două vase exponat din ultimul secol care pot fi vizitate de public: spărgătorul de gheaţă SS Sankt Erik şi nava Finngrundet.

8. Rijksmuseum, Amsterdam
Tot pe tărâm nordic, în capitala Olandei, Muzeul Naţional (Rijksmuseum) te aşteaptă cu o impresionantă colecţie de pictură din perioada de început a Renaşterii.
Rijksmuseum, Amsterdam
Acesta este locul în care te poţi desfăta cu o impresionantă colecţie de artă asiatică adusă pe tărâm european.

Rijksmuseum este un adevărat palat dedicat artei, istoriei şi tehnicii, iar biblioteca instituţiei (Rijksmuseum Research Library) este una dintre cele mai importante din Olanda.

7. National Gallery, Londra
Se dovedeşte unul dintre cele mai primitoare muzee din întreaga lume, instituţia fiind un adevărat refugiu în inima metropolei engleze.
National Gallery, Londra
Galeria Naţională de Artă a fost de la început o instituţie culturală care şi-a propus să deschidă inima celor mulţi către frumos. Nu întâmplător, accesul a fost dintotdeauna gratuit.

Deşi a avut un început modest, cu doar 38 de tablouri achiziţionate de guvernul britanic din colecţia privată Angerstein, acum deţine o serie de capodopere a unor artişti precum Botticelli, da Vinci, Michelangelo,Degas etc.

2300 de tablouri compun colecţiile de artă prezentate publicului la National Gallery Londra.

6. Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg
Luvrul Nordului, sau Muzeul Ermitaj, este unul dintre cele mai vechi din lume. Este aşezat în imediata apropiere a Sankt Petersburgului în Palatul de Iarnă al foştilor ţări ruşi.
Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg
Are 1000 de săli, 60.000 de piese de inventar în colecţii şi 2500 de angajaţi. Reprezintă una dintre experienţele vizuale surprinzătoare ale Rusiei şi aproape la fiecare colţ vei avea parte de câte o surpriză.

5. Muzeul Luvru, Paris
Este cel mai vizitat muzeu din lume, iar faptul că adăposteşte enigmatica operă a lui Leonardo da Vinci, Gioconda, explică într-un fel acest interes major al publicului vizitator.

Muzeul Luvru a fost fondat în 1793 în fostul palat regal de pe cheiul Senei. Luvrul are şi un caracter universal al colecţiilor sale, deşi multe piese din colecţii exotice sau moderne le vei găsi în alte muzee din Paris: Guimet, d’Orsay sau Centrul Pompidou.
Muzeul Luvru, Paris
Pe lângă surâsul Giocondei, tot în sălile de la Luvru vei putea să te bucuri de graţia lui Venus din Milo sau vei putea privi la tăbliţele conţinând Codul lui Hammurabbi.

4. Muzeul Prado, Madrid
„El Prado” aşa cum îi spun spaniolii este perfect amenajat pentru a pune în valoare impresionanta colecţie de picturi ale pictorilor spanioli Velazquez şi Goya.
Muzeul Prado, Madrid
Un număr la fel de uluitor de pânze ale lui Hyeronimus Bosch fac şi ele parte din colecţia de 8600 de tablori de la „el Prado”, pictorul flamand fiind unul dintre preferaţii regelui Filip al II-lea al Spaniei.

El Greco, Rubens, Rafael şi Tiţian sunt alte nume grele care au făcut ca galeria de artă de la Muzeul Prado şi colecţiile de tablouri să fie apreciate la nivel mondial.

3. Institutul de Artă, Chicago
Este atât muzeu, cât şi şcoală de artă, instituţia luând naştere în 1866 după ce mai multe personalităţi din oraşul american şi-au donat capodoperele deţinute în colecţiile private pentru a pune bazele acestui aşezământ cultural.
Institutul de Artă, Chicago
La această oră, adăposteşte 300.000 de opere de artă care acoperă o perioadă de 5 secole.

2. Muzeul d’Orsay, Paris
Este al doilea muzeu parizian care intră în acest top, Muzeul d’Orsay fiind dedicat artei moderne. În colecţiile sale se regăsesc opere din perioada 1848-1914, dar aşezământul se laudă şi cu exponate de operă de artă decorativă, fotografie şi arhitectură.
Muzeul d'Orsay, Paris
Muzeul d’Orsay a fost amenajat în 1986 în interiorul fostei gări d’Orsay din Paris, clădirea fiind reconfigurată pentru a putea găzdui noul aşezământ cultural.

1.Muzeul Metropolitan de Artă, New York
Este unul dintre cele mai eclectice muzee din lume, cu expoziţii ce acoperă o perioada de timp veche cât istoria umanităţii. Aici poţi găsi de la expoziţii dedicate obiectelor din epoca de piatră până la cele ale unor artişti contemporani.
Muzeul Metropolitan de Artă, New York
Spre deosebire de alte muzee, Metropolitan a ridicat la nivel de artă inclusiv creaţii tehnice cu un design deosebit sau alte obiecte intrate în cultura societăţii de consum.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...