(GALERIE FOTO) Containere banale transformate în case spectaculoase

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Văzute de cele mai multe ori ca parte a curentului locuinţelor de mici dimensiuni, cu preţuri pe măsură, ternele cutii de metal au stimulat în ultimii ani imaginaţia arhitecţilor, care le-au transformat în construcţii cu adevărat somptuoase.

O casă formată din nu mai puţin de 31 de containere a fost finalizată în luna iulie a anului trecut în Graceville, Brisbane, fiind cea mai mare construcţie de acest fel din Australia.

Citeşte şi: (FOTO) Cum arată cele mai spectaculoase case în 2015

Potrivit arhitectului Todd Miller, au fost folosite containere noi, fiecare de 6 metri lungime şi 2,4 metri lăţime, pentru a garanta calitatea produsului, arată Sourceable.
Casă din containere, Foto Ziegler Build
Foto: Ziegler Build

Casa a fost construită pe un teren de 706 metri pătraţi, în mai puţin de şase luni. Cuprinde un garaj pentru două maşini, o sală de gimnastică, un atelier, un birou, o sală de biliard cu ieşire spre piscină, patru dormitoare. Constructorii asigură cu privire la durabilitatea casei şi la rezistenţa ei la condiţii meteorologice extreme.

Citeşte şi: Un primar din Sicilia oferă case gratis oricui, cu o singură condiție

Nu este singura construcţie impresionantă realizată din containere. Construită în 2008 de firma americană DeMaria Design ca parte a unui proiect mai amplu, casa de mai jos reprezintă o combinaţie între opt containere maritime prefabricate şi materiale tradiţionale de construcţii.

Rezultatul, o adevărată reşedinţă de lux pe coasta californiană, include un atelier de lucru şi un living cu o înălţime de peste 6 metri, notează Inhabitat.
Casă din containere, Foto De MARIA
Foto: De MARIA

Potrivit arhitecţilor, containerele sunt aproape indestructibile şi sunt rezistente la mucegai, foc şi termite.

Citeşte şi: (GALERIE FOTO) Noua modă a bogaților de la Dubai: Casele submersibile

Folosind şapte containere reciclate, arhitectul Bernard Morin şi soţia sa, Joyce Labelle, au construit această locuinţă modernă în Sainte-Adele, Quebec. Casa are o suprafaţă de 278 de metri pătraţi şi patru dormitoare. Costurile de construcţie s-au ridicat la 175.000 de dolari, potrivit Jetson Green.
Casă din containere
Arhitectul Walter Scott Perry a construit o casă din 6 containere chiar în Desertul Mojave, adăugând câteva elemente „verzi” precum un sistem de umbrire, o grădină pe acoperiş şi un rezervor de stocare a apei.
Casă din containere, Foto ecotechdesign
Foto: ecotechdesign

Casa are 213 metri pătraţi şi este încălzită şi răcită printr-un sistem pe bază de pompă de căldură, a precizat Jetson Green.

Citeşte şi: (FOTO) Case în oraşele idilice din Italia, la preţuri de sub un euro

Debbie Glassberg este proprietara acestei confortabile case, care a fost realizată din 5 containere maritime. Construcţia de 240 de metri pătraţi este situată în Kansas City, SUA, a scris HomeDSGN.
Casă din containere, Foto Home Contained
Foto: Home Contained

Casa are, printre altele, acoperiş verde şi a fost izolată cu spumă din plante.

Citeşte şi: (FOTO) Top 5 cele mai frumoase case din lume, scoase la vânzare


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...