Reţinerea la data de 19 iulie curent a doi activişti ai „Partidului Nostru”, Sergiu Tomşa şi Stanislav Vlasov, precum şi condamnarea acestora la zece zile de arest este un „exemplu de abuz judecătoresc și polițienesc”. Este concluzia Fundației pentru protecţia drepturilor omului „Freedom Moldova”, potrivit căreia încă în ziua protestului circumstanţele reținerii celor doi au generat multe întrebări vizavi de acțiunile poliţiei, iar ulterior, ambii s-au ales cu 10 zile de arest administrativ pentru aşa-numita „opunere de rezistentă colaboratorului de poliţie”.
„Nici în instanță, nici publicului larg nu a fost prezentată nici o probă video sau mărturie independentă care ar atesta „opunerea de rezistenţă”. Instanța de judecată a aplicat în mod nejustificat măsura excepțională de pedeapsă pentru protestatarii paşnici – arest administrativ”, constată fundaţia într-un comunicat remis presei.
Potrivit Freedom Moldova, au devenit deja practici polițienești obişnuite cazurile în care colaboratorii organelor de drept, îmbrăcați în haine civile, scot din rândurile protestatarilor şi-i supun pedepsei pentru a intimida pe alții. „Condamnăm folosirea colaboratorilor de poliţie în scopuri politice în calitate de provocatori pentru discreditarea protestelor paşnice”.
Totodată, Freedom-Moldova își exprimă îngrijorarea față de condiţiile în care protestatarii vătămați se aflau în arest. „Aceste condiţii nu corespundeau normelor elementare de siguranță, au fost inumane și vădit menite să intimideze. Fundația Freedom Moldova consideră că la 19 iulie poliţia a încălcat flagrant drepturile cetăţenilor la protest paşnic”, se arată în comunicat.
Fundația atenționează și asupra faptului că poliţia este obligată să asigure ordinea publică în timpul desfășurării mitingurilor de protest, inclusiv siguranţa protestatarilor.