Doi activişti ai „Partidului Nostru”, plasaţi în arest de zece zile pentru participarea la protestul împotriva modificării sistemului electoral

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi activişti ai „Partidului Nostru”, reţinuţi în seara zilei de miercuri din faţa clădirii Parlamentului, în momentul în care protestau paşnic împotriva modificării sistemului electoral, au fost condamnaţi azi la 10 zile de arest. Judecătorii nu au luat în calcul nici măcar faptul că cei doi, Sereghei Tomşa şi Stanislav Vlasov, nu au antecedente penale sau administrative, iar unul dintre ei este tutore a doi copii minori. Mai mult, magistraţii au luat decizia de arest, chiar dacă fapta ce li se incriminează prevede şi pedeapsă sub formă de amendă.

Potrivit unui comunicat al „Partidului Nostru”, cei doi au fost reținuți în rezultatul unor provocări ale colaboratorilor organelor de forță. Comentând decizia instanței, vicepreședintele „Partidului Nostru” Nicolai Țipovici a declarat că a fost martor la faptul că „victimele” în uniforme ale Poliției se încurcau în mărturii și se contraziceau. Potrivit lui, el a fost și martor al reținerii lui Tomșa.

„Serghei Tomșa era într-o parte. Cordonul de poliție însă l-a împins în direcția șefului Inspectoratului Național de Patrulare, Liviu Baziuc. Din acest motiv, acesta s-a enervat și a cerut ca Tomșa să fie reținut”, a declarat Țipovici.

Totodată, potrivit formaţiunii, nu mai puțin absurdă este și recunoașterea în calitate de vinovat a lui Stanislav Vlasov. El ar fi fost „scos” din rândurile activiștilor de către persoane în civil, cel mai probabil fiind vorba de polițiști, fapt care poate fi văzut și din imaginile video surprinse la fața locului. Cu toate acestea, în instanță, niciunul dintre cei care l-au reținut pe activistul „Partidului Nostru”, nu a participat la ședință.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...