(FOTO) O nouă descoperire făcută de cercetători după ce au deschis Mormântul lui Iisus, după secole

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire interesantă după ce au deschis pentru prima dată în secole, mormântul lui Iisus din Ierusalim.

Echipa de cercetători care s-a ocupat de restaurare a deschis pentru prima dată în sute de ani mormântul lui Iisus din Biserica Sfântului Mormânt, din Ierusalim. Restaurarea a început în urmă cu doi ani şi a costat 4 milioane de euro.

De-a lungul secolelor, oamenii de ştiinţă s-au contrazis cu privire la faptul dacă într-adevăr Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim este locul în care a fost aşezat mormântul Mântuitorului Iisus Hristos.

Acum, după câteva săptămâni în care cercetătorii au analizat cu atenţie locul, au ajuns la câteva concluzii. Astfel, conform Independent, mormântul „oferă dovezi vizibile că este locul pe care îl venerau pelerinii şi pe care l-a descoperit împăratul roman Constantin în secolul IV, atunci când a construit bazilica peste locul unde era mormântul”.
Mormântul lui Iisus Hristos 1
După ce au deschis mormântul, arheologii au găsit piatra pe care a fost întins trupul lui Iisus. Pe lângă asta, a mai fost găsită încă o piatră de marmură, despre care cercetătorii nu ştiau până acum. Marmura este gravată cu o cruce, ce ar putea data din secolul XII, din perioada Cruciadelor.

Fredrik Hiebert, arheolog din partea National Geographic, a declarat: „A fost cu totul impresionant să descoperit o a doua bucată de marmură, sub un strat gros de praf. Aceasta era gri, nu era deloc albă pe partea exterioară, iar în mijloc era înscrisă o cruce roşie, nu ştiam că există acolo. Când ne-am dat seama ce am descoperit, au început să îmi tremure genunchii, este clar dovada că este acelaşi mormânt pe care l-a găsit Împăratul Constantin cel Mare în secolul IV”.

Situată în interiorul zidurilor oraşului vechi din Ierusalim, Biserica Sfântului Mormânt conţine două dintre cele mai sfinte elemente ale creştinismului, locul în care a fost crucificat Iisus din Nazaret şi mormântul în care trupul său a fost pus să se odihnească după moarte şi înainte de învierea Sa.

Recent, datorită unui acord rar între romano-catolici, ortodocşi greci şi biserica armeană care împărtăşesc responsabilitatea şi controlul asupra Sfântului Mormânt, o echipă de experţi a început renovările care erau extrem de necesare.

Biserica reprezintă o importată destinaţie pentru pelerinii creştini. Ultima renovare a bisericii a avut loc cu mai mult de 200 de ani în urmă, după ce un incendiu a distrus aproape complet camera ornată, care conţinea mormântul lui Iisus.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...