Nelson Mandela (n. 18 iulie 1918 – d. 5 decembrie 2013) a fost un om politic sud-african, care a deţinut funcţia de preşedinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul preşedinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ şi cu participare multirasială.
Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moştenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituţionalizat, a sărăciei şi a inegalităţii şi promovarea reconcilierii rasiale. Un susţinător al pan-africanismului şi al socialismului democratic, el a fost preşedinte al partidului Congresul Naţional African din 1991 până în 1997. Pe plan internaţional, Mandela a fost secretar general al organizaţiei interguvernamentale Mişcarea de Nealiniere, între 1998 şi 1999.
Nelson Mandela, vorbitor al limbii xhosa, trăgându-se din familia regală a tribului Thembu, a urmat cursurile Universităţii Fort Hare şi ale Universităţii din Witwatersrand, unde a studiat dreptul. Trăind în Johannesburg, Nelson Mandela s-a implicat în politica anti-colonialistă, devenind membru al Congresului Naţional African şi fiind unul dintre întemeietorii African National Congress Youth League, organizaţia de tineret a partidului. Anul 1948 a marcat venirea la putere a Partidului Naţional, care a început aplicarea apartheidului.
Nelson Mandela a dobândit notorietate în 1952, în cadrul aşa-numitei Defiance Campaign against Unjust Laws (română Campania de nerespectare a legilor injuste), o iniţiativă paşnică de nesupunere civilă. În 1953 a devenit conducătorul organizaţiei partidului în regiunea Transvaal, funcţie în care a supervizat conferinţa Congress of the People din 1955, în cadrul căreia s-a format o coaliţie de partide opuse apartheidului, cu ANC-ul în frunte. Lucrând între timp ca avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă. Alături de conducerea partidului, Mandela a fost judecat între 1956 şi 1961 pentru trădare, însă nu a fost condamnat. Deşi fusese iniţial un adept al opoziţiei paşnice, şi-a revizuit poziţia, devenind cofondator Umkhonto we Sizwe, facţiunea armată a Congresului Naţional African, care este responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viaţă la 12 iunie 1964, fiind eliberat după 27 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urma unei campanii internaţionale de lobby pentru cauza sa.
Devenind preşedintele Congresului Naţional African, Nelson Mandela şi-a publicat autobiografia şi a condus negocierile cu preşedintele ţării, F.W. de Klerk pentru abolirea politicii opresive a apartheidului şi organizarea de alegeri universale. Acestea au adus în 1994 victoria partidului său, fiind format un guvern de unitate naţională. Ca preşedinte de stat (conducător de jure şi de facto al guvernului), a iniţiat o nouă constituţie şi a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului din trecut. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică şi combaterea sărăciei. Pe plan internaţional şi-a asumat responsabilitatea pentru invazia din 1998 a statului Lesotho şi a acţionat ca mediator între Libia şi Marea Britanie, pe fundalul procesului privitor la atentatul terorist asupra zborului Pan Am 103. Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, fiind urmat în funcţie de către Thabo Mbeki. S-a concentrat pe activităţi caritative în combaterea sărăciei şi a epidemiei HIV/SIDA, prin Fundaţia Nelson Mandela.
O figură controversată de-a lungul întregii sale vieţi, criticii de dreapta l-au denunţat drept terorist şi simpatizant comunist. Totuşi Nelson Mandela a primit o multitudine de premii internaţionale pentru poziţia sa în privinţa colonialismului şi discriminării: între ele Premiul Nobel pentru Pace (1993), Presidential Medal of Freedom şi Ordinul Lenin. Respectat în ţara sa, a fost descris drept „părinte al naţiunii”. Se face adesea referire la el pe numele său tribal, Madiba, scrie Wikipedia.
Nelson Mandela. Copilăria
Nelson Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo în Umtatu, pe atunci parte a provinciei Cape a Africii de Sud. Având prenumele Rolihlahla, un termen din limba xhosa cu sensul colocvial de „necazuri”, mai târziu a devenit cunoscut pe numele său tribal, Madiba. Străbunicul lui pe linie paternă, Ngubengcuka, era conducătorul poporului Thembu în teritoriile Transkeian din provincia Eastern Cape a Africii de Sud. Unul din fiii acestui rege, numit Mandela, a fost bunicul lui Nelson, de la care se trage numele de familie al politicianului. Pentru că Mandela a fost copilul regelui dintr-o uniune morganatică cu o soţie din clanul Ixhiba, descendenţii acestei ramuri inferioare a familiei regale erau excluşi de la moştenirea tronului, dar recunoscuţi drept consilieri regali ereditari.
Tatăl său, Gadla Henry Mphakanyiswa, a fost un şef de trib local şi consilier al monarhului, a fost numit în funcţie în 1915, după ce predecesorul său fusese acuzat de corupţie de către un magistrat alb din partidul aflat la guvernare. În 1926, Gadla a fost de asemenea demis pentru corupţie, dar lui Nelson i s-a spus că tatăl îşi pierduse locul de muncă pentru că s-ar fi opus cererilor nerezonabile ale magistratului. Un adept al lui zeului Qamata, Gadla a fost un poligam, având patru neveste, patru fii si nouă fiice, care trăiau în sate diferite. Mama lui Nelson a fost a treia soţie a lui Gadla, Nosekeni Fanny, care era fiica Nkedama, un membru al clanului amaMpemvu al Xhosa.
Nelson Mandela a crescut împreună cu două surori în Qunu, satul mamei sale, unde avea grijă de turmele de vite şi petrecea mult timp afară cu alţi băieţi. Mai târziu avea să afirme că viaţa sa timpurie fusese dominată de „tradiţie, ritualuri şi tabuuri”. Ambii săi părinţi erau analfabeţi, dar fiind creştină devotată, mama lui l-a trimis la o şcoală locală metodistă, la vârsta de şapte ani. Când a fost botezat în cultul metodist, lui Mandela i-a fost dat prenumele englez „Nelson” de către profesoara sa, care nu dorea să reţină toate numele tribale ale elevilor ei. Când Mandela avea nouă ani, tatăl său a venit să la Qunu în mod neaşteptat, unde a murit de o boală nediagonisticată, despre care viitorul politician credea că era pulmonară. Mandela scria că s-a simţit dezrădăcinat de acest deces şi că a moştenit de la tatăl său mândria şi spiritul de rebeliune, cât şi încăpăţânarea pentru echitate.
După o scurtă perioadă de doliu, mama lui l-a dus pe Nelson Mandela la palatul Great Place din Mqhekezweni, capitala provizorie a Thembuland, unde l-a încredinţat tutelei lui Chief Jongintaba Dalindyebo, regentul tribului Thembu şi rudă a sa. Nu avea să îşi vadă mama pentru mult timp, însă a fost tratat de Jongintaba şi soţia lui Noengland ca propriul lor copil, fiind crescut alături de fiul lor Justice şi fiica Nomafu. Cum Mandela mergea la slujbele bisericeşti în fiecare duminică, creştinismul a devenit o parte semnificativă a vieţii sale. A urmat o şcoală misionară metodistă din apropierea palatului, unde a studiat engleza, xhosa, istoria şi geografia. A prins dragoste de istoria africană, ascultând poveştile oaspeţilor în vârstă ai palatului şi fiind influenţat de retorica anti-imperialistă a lui ChiefJoyi. Totuşi, la acel moment Mandela îi considera pe colonialiştii europeni binefăcători, nu opresori. La vârsta de 16 ani, a mers împreună cu Justice şi alţi băieţi la Tyhalarha, unde au fost supuşi ritualului circumciziei, care marca simbolic tranziţia de la copilărie la maturitate; cu această ocazie a primit numele Dalibunga.
Nelson Mandela. Adolescenţa şi tinereţea
Având intenţia de a dobândi cunoştinţele pentru a deveni consilier al casei regale a tribului Thembu, Nelson Mandela a început educaţia secundară la Clarkebury Boarding Institute din Engcobo, o instituţie organizată după modelul vestic, cea mai mare şcoală pentru negri din Thembuland. El scria că datorită faptului că trebuia să socializeze cu alţi elevi de pe o poziţie de egalitate, şi-a pierdut infatuarea, împrietenindu-se pentru prima dată cu o fată, Mathona; aici a început să joace sporturi şi a debândit iubirea sa de o viaţă petru grădinărit. A obţinut în doi ani diploma de absolvire a studiilor secundare inferioare (în engleză Junior Certificate). În 1937 s-a mutat la Healdtown Comprehensive School, un colegiu metodist din Fort Beaufort, unde învăţa ce mai mare parte a nobilimii Thembu, inclusiv „fratele” său Justice. În timp ce directorul Arthur Wellington era un preopinent al superiorităţii culturii şi sistemului politic englez, Mandela devenea tot mai interesat de cultura nativilor africani, făcându-şi primul prieten vorbitor al limbii sotho (şi nevorbitor de xhosa) şi fiind influenţat de profesorul Frank Lebentlele, un xhosa care înfruntase tabuul şi se căsătorise cu o fată sotho. Această uniune reuşise – după propria lui mărturie – să îl mişte dinspre tribalismul parohial în care credea înspre ideea unei identităţi africane comune. Petrecându-şi mare parte a timpului liber cu alergări pe distanţe lungi şi boxul, în al doilea an Mandela a ajuns „prefect”, un elev însărcinat cu diferite responsabilităţi.
Cu susţinerea lui Jongintaba, Nelson Mandela a început studiile universitare de licenţă (engleză Bachelor of Arts) la Universitatea din Fort Hare, o instituţie de elită pentru negri, cu aproximativ 150 de studenţi. Acolo a urmat cursuri de engleză, antropolgie, administraţie şi drept roman-olandez, dorind în primul an să devină traducător sau funcţionar în Departamentul de afaceri native. Locuia în căminul Wesley House, unde s-a împrietenit cu Oliver Tambo şi K.D. Matanzima. Păstrându-şi interesul pentru sporturi, Mandela s-a apucat de dansuri şi actorie, jucând într-o piesă despre Abraham Lincoln. Ca membru al asociaţiei studenţilor creştini, a predat religia în comunitatea locală. Tot atunci a devenit un susţinător vocal al taberei engleze în cel de-al Doilea Război Mondial. Deşi avea prieteni cu legături în partidul African National Congress şi în mişcarea anti-imperialistă, Mandela a evitat orice implicare în politică. A co-fondat un comitet al studenţilor din primul an, care se opunea dominaţiei studenţilor din cel de-al doilea an, ar la sfârşitul primului său an a participat la un boicot al studenţilor împotriva calităţii proaste a mâncării, ceea ce i-a adus suspendarea temporară de la cursuri. A părăsit universitatea fără să obţină diploma de absolvire.
Nelson Mandela în Johanesburg
Reîntors la Mqhekezweni în decembrie 1940, Mandela aflat că Jongintaba aranjase căsătorii pentru el şi Justice; descurajaţi, cei doi tineri au fugit via Queenstown laJohannesburg, unde au ajuns în aprilie 1941. Nelson Mandela şi-a găsit un loc de muncă la minele Crown, ca paznic, „prima experienţă proprie cu capitalismul sud-african în acţiune”, însă a fost concediat după ce şeful (induna) a aflat că era fugar. Locuind la un văr al său în George Goch Township, Mandela a făcut cunoştinţă cu vânzătorul de locuinţe şi activist al ANC Walter Sisulu, care i-a aranjat un post de funcţionar la firma de avocatură Witkin, Sidelsky and Edelman. Aceasta era condusă de către un evreu liberal, Lazar Sidelsky, care avea simpatii pentru cauza ANC. În firmă, Mandela s-a împrietenit cu Gaur Redebe, un xhosa care era membru al ANC şi al Partidul Comunist Sud-African, precum şi cu Nat Bregman, o comunist evreu care a devenit primul său prieten alb. Participând la întâlniri şi la petreceri ale comuniştilor, Nelson Mandela a fost impresionat că albii, africanii, indienii şi alţi etnici interacţionau ca egali. Totuşi, mai târziu a scris că nu s-a alăturat partidului comunist întrucât nu putea să împace creştinismul său cu ateismul acestuia şi pentru că vedea chestiunea sud-africană drept un conflict etnic, nu de clasă.Devenind tot mai interesat de politică, în august 1943 a participat la un marş de protest încununat de succes împotriva măririi preţurilor la transportul în comun. Pentru a-şi continua educaţia superioară, Mandela s-a înscris la cursuri prin corespondenţă la University of South Africa, lucrând noaptea pentru licenţă.
Cu salariul său mic, Nelson Mandela a închiriat o cameră în casa familiei Xhoma în localitatea suburbană (engleză township) Alexandra; deşi locul era sărăcăcios, poluat şi afectat de o criminalitate mare, el a rămas mereu pentru Mandela un loc drag. Deşi era ruşinat de sărăcia sa, el a făcut curte unei femei swazi, înainte de a încerca – fără succes – să îi facă curte fiicei chiriaşilor săi. Pentru a strânge bani şi a fi mai aproape de centrul Johannesburgului, Mandela s-a mutat în zonaWitwatersrand Native Labour Association, trăind printre mineri din diferite triburi; cum ea era un loc de popas pentru şefii tribali aflaţi în trecere, cu o ocazie a întâlnit-o chiar pe Mantsebo Moshweshwe, regina ţinutului Basutoland. Către sfârşitul lui 1941, regentul Jongintaba l-a vizitat, iertându-l pe Mandela pentru că fugise. După ce s-a întors în Thembuland, regentul a mai trăit până în iarna lui 1942, Mandela şi Justice ajungând cu o zi prea târziu pentru înmormântare. După ce a trecut examenul de licenţă în 1943, Nelson Mandela s-a întors în Johannesburg pentru a urma ca avocat o carieră politică, în loc de-a se întoarce drept consilier regal în Thembuland. În autobiografie el scria că nu a trăit o epifanie, ci pur şi simplu „a acţionat aşa cu a simţit, neputând să facă altfel”.
Nelson mandela preşedinte
Ceremonia de inaugurare în funcţia de preşedinte a avut loc la Pretoria, pe data de 10 mai 1994; a fost televizată, fiind urmărită de un public de cca. un miliard de telespectatori, la nivel global. La eveniment au participat 4000 de persoane, inclusiv lideri mondiali cu animozităţi reciproce. Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, a devenit şeful unui guvern de uniune naţională dominat de ANC – care nu avea experienţă de guvernare – dar care conţinea şi reprezentanţi din Partidul Naţional şi Inkatha. În conformitate cu înţelegerile anterioare, de Klerk a devenit primul preşedinte adjunct, în timp ce Thabo Mbeki a fost numit al doilea preşedinte adjunct. Deşi Mbeki nu fusese prima sa alegere pentru funcţie, Nelson Mandela avea să ajungă să se bazeze foarte mult pe el de-a lungul preşedinţiei sale, permiţându-i să organizeze chestiunile politice în detaliu. Mutându-şi administraţia în reşedinţa prezidenţială din casa De Tuynhuys în Cape Town şi alegând conacul Westbrooke din apropiere drept reşedinţă personală, Mandela i-a permis de Klerk să-şi păstreze reşedinţa prezidenţială din Schuur Estate Groote. Păstrându-şi casa din Houghton, el a construit de asemenea o casă în satul natal Qunu, unde mergea regulat, plimbându-se prin împrejurimi, întâlnind localnicii şi judecând disputele tribale.
În noiembrie 2009, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat ziua de 18 iulie (ziua lui de naştere) drept Ziua Mandela.
Nelson Mandela. Moartea
După ce a suferit un timp îndelungat de infecţii respiratorii, Nelson Mandela a murit pe 5 decembrie 2013, la vârsta de 95 de ani. Moartea sa a survenit la ora 20:50, în casa sa din Houghton, Johannesburg, înconjurat de familia sa. Decesul său a fost anunţat public prin intermediul televiziunii de către Preşedintele Jacob Zuma. Pe 6 decembrie 2013, Preşedintele Zuma a anunţat doliu naţional de 10 zile. Pe 10 decembrie, a avut loc o ceremonie omagială comemorativă destinată fostului preşedinte sud-african. Ea s-a ţinut pe stadionul Soccer City, cu participarea a aproape 100 de oficiali din întreaga lume, şi a circa 50.000 de persoane. Între 11–13 decembrie, corpul neînsufleţit al lui Mandela a fost depus la Union Buildings în Pretoria, iar înhumarea a avut loc 15 decembrie 2013 în Qunu, Africa de Sud, satul său natal, situat la peste 900 de kilometri de Johannesburg, în provincia Eastern Cape.
O zi după înmormântare, de Ziua Reconcilierii, preşedintele Africii de Sud, Jacob Zuma, a dezvelit în Pretoria o statuie de bronz înaltă de 9 metri ce îl reprezintă pe Nelson Mandela zâmbitor, cu braţele întinse lateral, ca pentru a îmbrăţişa întreaga naţiune. Statuia cântăreşte 3,5 tone. Distanţa dintre vârfurile degetelor este de 8 metri. Statuia, comandată la mijlocul lunii iulie 2013 a fost terminată în doar 4 luni de sculptorii sudafricani André Prinsloo şi Ruhan Janse van Vuuren.