Executivul a hotărât realizarea anticipată a celei de-a doua etape de majorare a pensiilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi efectuarea anticipată a următoarei etape de majorare a pensiilor pentru limită de vârstă şi a celor de dizabilitate. Astfel, pensiile vor fi valorizate începând cu 1 noiembrie curent, şi nu cu 1 aprilie 2018, cum era stabilit anterior.

De majorarea pensiei vor beneficia circa 65 de mii de persoane, care au ieșit la pensie în anii 2009, 2010 și 2011, susține Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

La ședința de astăzi a Guvernului, Prim-ministrul Pavel Filip a spus că „acestea sunt primele roade ale reformei sistemului de pensii”. „Facem planificări reale, nu venim cu promisiuni care nu au acoperire financiară. Atunci când lucrurile merg mai bine decât planificam, atunci venim cu aceste majorări înainte de termen”, a afirmat premierul.

Totodată, Filip s-a arătat încrezător că, dacă ritmul ascendent al încasărilor la buget se va menține, vor fi operate și alte majorări înainte de termen.

Majorarea pensiilor, ca urmare a valorizării, va fi diferențiată în funcție de anul stabilirii acesteia și de venitul realizat de persoană. Astfel, pentru 58 479 de beneficiari de pensie pentru limită de vârstă, prestația va spori în medie cu 255 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 17,6% peste nivelul pensiei medii curente. De asemenea, pentru 6 399 de beneficiari de pensii de dizabilitate, majorarea va constitui în medie 274 de lei, în creștere cu 28,6% față de pensia medie a acestora.

Cheltuielile necesare pentru realizarea proiectului se estimează la 33,6 milioane de lei, resurse identificate în urma creșterii veniturilor proprii la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...