Este oficial: nu veţi mai putea descărca torente de pe internet

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Providerii de internet din Europa vor putea fi forţaţi să blocheze accesul la site-uri care conţin fişiere asupra cărora nu există drepturi de autor, cum sunt torrentele.

Astfel, instanţele europene vor primi drepturi sporite în a forţa firmele care furnizează servicii de internet să blocheze accesul clienţilor la aceste site-uri. Curtea Europeană a decis că site-urile care distribuie conținut piratat pot fi blocate de către provideri, scrie broadbandnews.com.

Cu toate acestea, orice acţiune de blocare va trebui să fie foarte punctuală, să se asigure că va viza doar conţinutul pus ilegal pe internet şi că orice alt site va putea fi accesat fără nicio problemă. „Potrivit avocatului general, se poate impune unui furnizor de acces la internet obligația de a bloca accesul clienților săi la un site internet care încalcă drepturile de autor. O astfel de ordonanță judecătorească trebuie să indice măsurile concrete de blocare și să garanteze un just echilibru între interesele contradictorii, care sunt apărate ca drepturi fundamentale”, se arată într-un comunicat de presă anterior al Curţii de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit dreptului Uniunii, statele membre trebuie să se asigure că titularii dreptului de autor pot solicita ca o ordonanță să fie pronunțată împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt folosite de către terți pentru a contraface aceste drepturi.

În jurisprudență s-a recunoscut deja că furnizorii de acces la internet pot fi consideraţi, în principiu, intermediari în sensul menționat și că pot fi, astfel, destinatarii unei asemenea ordonanţe, atât pentru încetarea încălcărilor săvârşite deja, cât și pentru prevenirea unor noi încălcări. În practică, persoanele care operează site-uri care în calcă dreptul de autor șifurnizorii care le asigură acestora accesul la internet sunt stabiliţi adesea în ţări situate în afara Uniunii Europene sau îşi ascund identitatea, astfel încât nu pot fi urmăriți.

Independent menţionează că în Republica Moldova activează mai multe astfel de site-uri de pe care oricine poate descărca orice tip de fişiere doreşte. Acum patru ani, în 2010 Procuratura Generală a încercat blocarea unuia din cele mai mari site-uri de tip torents de pe teritoriul Republicii Moldova, dar fără succes, în final restituindu-le serverele şi permiţându-le să activeze în continuare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...