(VIDEO şi FOTO) „Baia în lapte” de la fabrica din Omsk anchetată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ruşii de la fabrica de lactate din Omsk, care au făcut baie în laptele destinat pentru prepararea unui sortiment de brânză, sunt anchetaţi de autorităţile ruse, notează Daily Mail.

În ultimele zile, lumea a fost oripilată la vederea mai multor imagini făcute într-o fabrică de lactate din Omsk, Rusia, în care se poate vedea cum mai mulţi muncitori ruşi fac de-a dreptul baie într-un dispozitiv cu lapte, unde urma să se producă un asortiment de brânză.

Fotografiile au fost postate pe o reţea de socializare de către unul din muncitori, pe nume Artiom Romanov. Imediat, acesta a fost criticat de toată lumea, iar imaginile au făcut înconjurul lumii. Mai mult chiar, unul din muncitori poate fi observat cum îşi scoate şorţul, lăsând să se înţeleagă că au făcut baie goi în lapte.

Porci2

„Verificăm dacă într-adevăr imaginile au fost făcute în această fabrică de producere a brânzei, iar dacă se confirmă acest lucru, înseamnă că siguranţa alimentară din Rusia este pusă în pericol”, a spus Alexandr Kriga, șeful Rospotrebnadzor, din regiunea Omsk, citat de presa locală.

Independent aminteşte că Rospotrebnadzor a blocat în mai multe rânduri importul vinurilor moldoveneşti, invocând „calitatea proastă” a acestora. Experţii au calificat acest embargou impus vinurilor moldoveneşi drept o răfuială politică a Moscovei la adresa Repuvlicii Moldova.

Tot Rospotrebnadzor, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că reia importul vinurilor moldoveneşti, doar de la fabricile de vin din Găgăuzia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...