Dorin Chirtoacă rămâne în arest la domiciliu. Primarul pledează nevinovat, iar liberalii susţin că este reţinut doar pentru că este român şi vrea Unirea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mitingul membrilor şi susţinătorilor Partidului Liberal nu au fost în stare să convingă magistraţii Judecătoriei Buiucani să emită o altă decizie în privinţa măsurii preventive pe numele primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă. Astfel, edilul liberal va mai sta încă 25 de zile în arest la domiciliu. Totuşi, potrivit liberalilor, avocaţii vor depune un recurs la Curtea de Apel Chişinău. Astfel, secretarul general al PL, Ion Apostol a înddemnat susţinătorii PL să se alăture la un miting de susţinere şi în faţa instanţei de apel.

Dorin Chirtoacă a menţionat că în conformitate cu hotărârile judecătoreşti luate până acum, nu are dreptul să comunice însă „pot spune doar câteva lucruri care ţin de aspectul acestei cauze”. „Nu am făcut trafic de influenţă. Conştiinţa mea este curată. Sper să pot convinge instanţele de judecată cu privire la acest lucru”, a declarat Chirtoacă.

Edilul capitalei a mai spus că deşi s-au făcut anumite declaraţii în părivinţa sa ele „sunt irelevante”, iar motivul prelungirii cu 30 de zile a mandatului de arest preventiv nu are relevaţă pentru că el nu are pe cine influenţa, iar în declaraţiile viceprimarului Nistor Grozavu precum că a făcut totul la indicaţiile primarului general, „acolo sunt contradicţii chiar în declaraţii”. „S-a referit incorect la anumite lucruri. Cred că şi dumnealui s-a încurcat”, a mai spus Chirtoacă negând că urma să primească 13% din venituri în proiectul parcărilor cu plată.

Pe tot parcursul şedinţei de judecată, în faţa Judecătoriei Bubiucani a avut loc un miting de susţinere a primarului general. Membrii şi susţinătorii Partidului Liberal au scandat „Libertate lui Dorin” şi „Dorine, noi suntem cu tine!”. Totodată, secretarul general al Partidului Liberal, deputatul Ion Apostol a menţionat că „Dorin Chirtoacă suferă numai pentru că este român şi vrea unirea. Noi toţi vrem unirea. Unire!”, a spus acesta în timp ce mulţimea a început să scandeze „Unire!”.

Screenshot_3 Screenshot_2


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...