(DOC) Platon, implicat în schema lui Plahotniuc de modificare a sistemului electoral

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, care la moment este cercetat penal într-un dosar ce vizează furtul miliardului de dolari din sistemul financiar-bancar moldovenesc are tangențe cu inițiativa oligarhului Vladimir Plahotniuc de schimbare a sistemului electoral.

Mai exact, Platon este cel care l-ar fi informat în 2010 pe oligarh despre modul în care poate fi modificat sistemul electoral și cum acesta ar influența repartizarea puterilor în Parlament. Cel puțin asta reiese dintr-o scrisoare adresată de acesta președintelui Igor Dodon

„Din păcate, în anul 2010 l-am informat despre cum poate fi modificat sistemul electoral și cum acesta poate influența repartizarea puterilor în Parlament. La acel moment încă nu știam cât de periculoasă este persoana ce stă în fața mea”, se arată în scrisoarea trimisă de Platon.

În context, acesta cere șefului statului să inițieze un referendum în cadrul căruia oamenii să se expună dacă vor sau nu trecerea la sistemul electoral uninominal.

„Sadicul și nebunul de Plahotniuc nu încetează să înrobească țara noastră, inițiind și schimbarea sistemului electoral, care ipotetic prin șantaj și corupție și-ar aduce în Parlament oameni loiali. În context, vă rog să analizați posibilitate inițierii unui referendum în acest sens”, se mai arată în scrisoare lui Platon.

Omul de afaceri anticipează că Plahotniuc va încerca să blocheze această inițiativă, însă îl încurajează pe Dodon să inițieze referendumul.

17457737_1919428468293671_2960963494666619605_n


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...