Litigiul dintre Dodon și Băsescu nu s-a încheiat; Președintele amenință că merge la Curtea de Apel

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Instanța de judecată a politizat decretul preşedintelui Igor Dodon privind retragerea cetățeniei fostului șef de la Cotroceni Traian Băsescu, astfel șeful statului va contesta acțiunile instanței la Curtea de Apel, anunță consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi.

Potrivit consilierilor, instanța de judecată a decis suspendarea decretului privind retragerea cetățeniei lui Băsescu pe ascuns, iar presa a făcut „tam-tam” din acest subiect.

„Cum şi era de așteptat acest subiect a fost politizat de către instanța de judecată. Faptul că sa decis suspendarea decretului preşedintelui pe ascuns este o latură, mai grav este că înainte de a înștiința instituția Prezidențială despre existența litigiului instanța a făcut tam-tam în presă. Or nu acesta este rolul judecății. Imediat cum vom primi actele instanței vom veni cu o reacție suplimentară, cu siguranță vom contesta acțiunile instanței la Curtea de Apel. Cu referire la prezentarea probelor să nu-și facă griji, prevederile legale au fost respectate şi ceea ce vom demonstra”, anunță Lebedinschi.

Decretul prin care Igor Dodon i-a retras cetățenia moldovenească fostului președinte român Traian Băsescu a fost suspendat temporar printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău, primul termen de judecată între actualul președinte și Traian Băsescu fiind programat pentru data de 16 mai.

Judecătoria Chișinău a decis și suspendarea „decretului contestat în scopul prevenirii consecințelor iremediabile care pot fi aduse reclamantului (Traian Băsescu-n..r.)”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...