DOC/ Deputații care au părăsit fracțiunea Pro Moldova anunță crearea unei noi platforme parlamentare

by D M
Distribuiti mai departe...

Cinci deputați care au părăsit recent grupul parlamentar Pro Moldova au anunțat luni, 2 noiembrie, crearea unei noi platforme parlamentare care va purta denumirea de „Pentru Moldova” și îi îndeamnă pe toți deputații din Parlamentul de la Chișinău „să semneze Convenția de formare a acestei Platforme”.

Anunțul a fost făcut de către deputata Eleonara Graur printr-o postare pe Facebook.

„Împreună cu alți deputați neafiliați, propunem crearea unei Platforme parlamentare „Pentru Moldova” și venim cu un apel la alți legislatori să semneze Convenția de formare a acestei Platforme. Scopul ei este să-i consolideze pe toți aleșii poporului, care nu rămân indiferenți față de soarta Moldovei, de prezentul și viitorul ei. Noi credem că există mulți asemenea oameni în actualul Parlament.
Convenția privind crearea Platformei „Pentru Moldova” poate fi semnată de către toți deputații, indiferent de apartenența politică actuală și viziunile politice”, a scris pe Facebook parlamentara Eleonora Graur.

Rând pe rând, cinci deputați au părăsit fracțiunea parlamentară Pro Moldova și au anunțat că vor activa în calitate de deputați neafiliați.

La mijlocul lunii februarie curent, deputații Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Eleonora Graur, Vladimir Cebotari, Corneliu Padnevici și Grigore Repeșciuc au anunțat că părăsesc fracțiunea parlamentară a PDM și formează un alt grup parlamentar. Ulterior, grupul a devenit partid, sub denumirea de partidul Pro Moldova. 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...