Din octombrie încep discuțiile privind calea ferată de mare viteză București-Iași-Chișinău

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Experții români și chinezi vor demara la începutul lunii octombrie o serie de întâlniri în vederea realizării căii ferate de mare viteză București – Iași – granița cu Republica Moldova, cu posibilitatea extinderii spre Chișinău, a declarat vicepremierul român Liviu Dragnea.

„În domeniul infrastructurii am discutat astăzi (joi n.r.), practic, am luat și decizia finală în ceea ce privește cele două proiecte mari pe infrastructura feroviară”, a declarat Dragnea, în urma întâlnirii avute cu vicepremierul executiv al R.P. Chineze, Zhang Gaoli, aflat în vizită în România, potrivit Agerpres.

„Am convenit și cu posibilitate de extindere către Chișinău, urmând ca noi să începem discuțiile cu Guvernul Republicii Moldova”, a afirmat ministrul român.

Potrivit oficialilor români, valoarea estimată pentru construcția căii ferate este de la 6-7 miliarde de euro din partea fiecărui guvern.

„Sunt valori estimate fără să aibă în spate o analiză temeinică, măcar un studiu de prefezabilitate, măcar o analiză mai adâncă. Din acest motiv, am rezerve să spun că, totuși, acestea vor fi valorile, dar sunt proiecte cu sume foarte mari”, a susținut Liviu Dragnea.

De menționat că linia feroviară de mare viteză pe ruta București-Iași-Chișinău vine să înlocuiască inițiativa privind unui astfel de proiect pe traseul București-Constanța.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...