Deputatul PAS, Lilian Carp, cere CSE să-i scutească de autoizolare pe moldovenii vaccinați împotriva COVID-19 

by D M
Distribuiti mai departe...

Moldovenii care s-au vaccinat împotriva virusului COVID-19 peste hotarele țării să fie exceptați de la obligația de a se autoizola pentru 14 zile când revin în R. Moldova. Cu astfel de solicitare s-a adresat deputatul PAS Lilian Carp către secretara de stat a Ministerului Sănătății Tatiana Zatîc. Deputatul propune ca decizia să fie luată la nivelul Comisiei Situații Excepționale.

„Având în vedere că persoanele la o anumită etapă de imunizare vor beneficia de un act sau pașaport COVID datorită cărui vor avea acces de circulație în anumite locuri, se impune ca și în R. Moldova să se prevadă printr-o decizie a CSE ca aceste persoane să intre liber pe teritoriul țării fără a fi obligați să stea în autoizolare 14 zile”, notează deputatul Lilian Carp în solicitarea sa.

Aceasta este adresată secretarului de stat Tatiana Zatîc în condițiile în care face parte din rândurile membrilor CSE și ar putea iniția propunerea.

Persoanele care intră pe teritoriul Republicii Moldova din țările identificate ca fiind cu risc sporit de transmitere a COVID-19 (zone roșii),  menționate în lista publicată, sunt obligate să completeze fișa epidemiologică și să respecte regimul de autoizolare de 14 zile. Între timp, un șir de țări au demarat procedura de vaccinare în masă a populației împotriva infecției cu COVID-19. În R. Moldova vaccinul respectiv încă nu a ajuns. Totuși, reprezentanții sistemului de Sănătate estimează că primele dore vor fi administrate curând, în următoarele luni.

Agora


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...