De ce a început iar Putin războiul cu oligarhii ruşi?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Arestarea unuia dintre cei mai bogați oameni din Rusia săptămâna trecută a fost o încercare a lui Vladimir Putin de a se proteja de o lovitură de palat, potrivit unuia dintre cei mai vocali critici ai lui.

Bill Browder, director al unei companii de investiții care a devenit un luptător împotrivă corupției din Rusia, a spus că arestarea lui Vladimir Ievtusenkov este de fapt un mesaj trimis oligarhilor care ar vrea să comploteze împotriva lui Putin, pe măsură ce averile lor se topesc în fața sancțiunilor occidentale, scrie The Guardian.

Citeşte şi: Hodorkovski îl provoacă pe Putin, lansând o platformă proeuropeană

Ievtusenkov a fost eliberat vineri, după ce a fost pus sub arest pentru trei zile sub învinuirea de spălare de bani.

El este cel mai bogat rus care ajunge pe mâinile justiției, după ce Mihail Hodorkovski a fost arestat în 2003. Reținerea sa a dat naștere unor speculații potrivit cărora la Kremlin se dorește preluarea controlului asupra companiei sale petroliere, Basneft, una dintre puținele companii rusești din domeniul energiei aflate încă în proprietate privată.

Vorbind despre arestarea lui Ievtusenkov, Browder a spus că aceasta „e mai degrabă motivată de paranoia decât de nevoia de a pune mână pe o proprietate a acestuia”, pentru că „Putin și subordonații săi pot întotdeauna să fure aceste bunuri într-o mulțime de modalități”.

Citeşte şi: Hodorkovski declară că ar putea candida la președinția Rusiei

„Nu cred că Ievtosenkov a făcut ceva mai supărător pentru Putin decât au făcut alți oligarhi. Cred mai degrabă că Putin a ales unul la întâmplare pentru a fi sigur că niciunul dintre ceilalți nu va începe să îl provoace sau să înceapă să plănuiască o lovitură de stat. Acum că averea lor s-a micșorat din cauza acțiunilor lui Putin, au un mare motiv să acționeze împotriva lui, iar el știe asta”, a declarat Browder.

Principala bursă a Rusiei, Micex, a pierdut 6% din valoare de când Occidentul a început să aplice sancțiuni mai dure din luna iulie, iar valoarea rublei a atins recordul de scădere față de dolar.

Arestarea lui Ievtusenko a aprins o alarmă pentru oamenii de afaceri din Rusia care au deja probleme din cauza sancțiunilor Occidentului. În același timp, principalul sindicat al oamenilor de afaceri din Rusia a început să strângă semnături pentru eliberarea lui Ievtusenkov.

Citeşte şi: Sancţiunile economice divizează Rusia; Oligarhii nu îl mai susţin pe Putin

„Calculele lui Putin în Ucraina nu sunt economice, ci geopolitice, astfel încât influența liberalilor a scăzut”, spune Alexandet Kliment de la compania de consultanță de risc Eurasia Group. El a observat o deteriorare în climatul de business în ultimul an.

Influența economiștilor cu orientare liberală s-a diminuat în Rusia de la începutul crizei ucrainene, care a dus la creșterea influenței la Kremlin a oficialilor cu origini în serviciile de securitate.

„Pe măsură ce plăcinta economiei începe să se micșoreze, toți își ascut cuțitele. Cei care sunt mai apropiați de Kremlin vor performa mai bine decât cei care nu sunt, iar Ievtusenkov nu era atât de apropiat de Krelin precum alții”, spune Kliment.

În timp ce alți observatori, inclusiv Hodorkovski, au atras atenția asupra asemănărilor cu cazul Yukos, în care compania a fost destrămată pe fondul acuzaţiilor privind neplata taxelor, Kliment vede aici câteva diferenţe.

Hodorkovski a fost arestat într-o vreme în care Rusia încerca să îşi recapete controlul asupra resurselor naţionale, când preţul petrolului şi veniturile creşteau.

Acum, preţul petrolului e în scădere şi economia este practic în recesiune. „Elitele ruse au început să se mănânce între ele”, este concluzia lui.

Citeşte şi: Oligarhii ruşi se tem de sancţiunile Vestului, dar frica de Putin îi face să tacă


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...