CSM impune restricții jurnaliștilor: Vor cere permisiune în scris, dacă vor să participe la şedinţe publice de judecată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Accesul jurnaliştilor, dar şi a simplilor cetăţeni în instanţe şi la şedinţele de judecată a devenit mai complicat. Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat la sfârşitul lunii septembrie Regulamentul privind accesul în sediile instanțelor judecătorești, document care impune mai multe restricţii. Regulamentul a fost publicat vineri, 21 octombrie, în Monitorul Oficial, intrând astfel în vigoare.

Documentul prevede că accesul mass-media în şedinţele de judecată este permis de preşedintele şedinţei şi doar în sălile de şedinţă. Potrivit documentului, ţinându-se cont de spaţiul disponibil, reprezentanţii mass-media urmează să ceară permisiunea printr-o cerere scrisă cu cel puţin 24 de ore înainte de deschiderea şedinţei de judecată, potrivit anticorupție.md.

Totodată, accesul va fi condiţionat de prezentarea buletinului de identitate, însoţit de o copie care va fi anexată la dosar şi asta pentru a nu se admite participarea ulterioară a persoanelor în calitate de martori.

Un alt punct din regulament arată că mass-media acreditată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului are acces în sediul instanţelor, accesul urmând să fie aprobat de preşedintele instanţei la cererea scrisă depusă cu cel puţin 24 de ore înaintea vizitei. Jurnaliştii vor trebui să indice scopul şi să anexeze actul de acreditare.

„Cred ca acest regulament face parte din politica concertată a actualei guvernări de a îngrădi accesul presei, societăţii civile şi a cetăţenilor în general la informaţia de intertes public, ca să nu poată fi monitorizată. Justiţia este făcută pentru cetăţeni şi ea trebuie să fie şi vazută. Or, îngrădirea accesului presei la şedinţele de judecată, care trebuie să fie publice, cu execeptiile stabilite de lege, nu va face decât să crească şi mai mult neîncrederea cetăţenilor în justiţie. Cu siguranţă vor fi închise şedinţele unde se va judeca la comandă, în interesele unor persoane, grupuri, celor care dau mită. Cred că asta este miza actualului regulament care, de altfel, nu a fost consultat cu mass-media”, a comentat Cornelia Cozonac, preşedinta Centrului de Investigaţii Jurnalistice.

Accesul altor persoane care doresc să asiste la ședințele judiciare publice va fi, la fel, permis de președintele ședinței și doar în sălile de ședință. Persoanele interesate urmează să ceară permisiunea printr-o cerere scrisă cu cel puțin 30 de minute înainte de deschiderea ședinței de judecată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...