Cinci persoane au decedat în incendii în ultimele 24 de ore

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În ultimele 24 de ore, pe teritoriul țării au fost înregistrate mai multe situații excepționale, unele din ele soldându-se cu pierderi de vieți.

Două femei cu vârsta de 93 de ani au murit în urma incendiilor, izbucnite ieri în locuințele lor, din satele Verejeni, raionul Ocnița și Ilenuța, raionul Fălești. Incendiile au distrus bunurile materiale din încăpere, femeile fiind descoperite fără suflare.

Mai mult, alte trei persoane și-au pierdut viața, intoxicați cu monoxid de carbon emanat de la soba de incălzit. Este vorba de un bărbat de 71 de ani din satul Burlănești, raionul Edineț, dar și de două femei de 71 și 90 de ani din satul Cetireni, raionul Ungheni.

Alte patru persoane, dintre care doi minori au fost internați la spital, cu diagnosticul de intoxicație cu monoxid de carbon. Cei doi copii, băieți de 5 și 7 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de soba din locuința acestora, iar un cuplu cu vârste de 48 și 50 de ani – au ajuns la spital, intoxicație cu monoxid, cel mai probabil emanat de cazanul instalat în casă.

Alte circumstanțe ale acestor cazuri urmează să fie stabilite, iar salvatorii atenționează despre necesitatea respectării normelor antiincendiare, pentru a evita incendiile și intoxicațiile cu monoxid de carbon. Atenție maximă la exploatarea sobelor și altor instalații de încălzit.

Persoanele în etate și minorii trebuie neapărat monitorizați, întrucît sînt cei mai vulnerabili în fața situațiilor excepționale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...