Cenzură în Transnistria: Așa-zișii deputații au interzis accesul mass-media la ședințele lor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Autoritățile din stânga Nistrului au interzis, miercuri, 6 martie, accesul cameramanilor și fotografilor în sala de ședințe a așa-zisului soviet suprem din regiune. Acest act este comentat de specialiști drept manifestare a cenzurii și limitare a libertății de exprimare.

Deputații de la Tiraspol au luat această decizie după ce au examinat și analizat materialele apărute în presă, din ianuarie până în prezent, despre activitatea așa-zisului soviet suprem. Jurnaliștii cred că aceste materiale nu au fost pe placul deputaților, deoarece exprimau puncte de vedere diferite. Un alt motiv invocat de autorități a fost lipsa spațiului în sala de ședințe.

Astfel, începând cu data de 6 martie, doar serviciul de presă al sovietului suprem va avea dreptul să filmeze și să fotografieze în sediul acestei instituții. Pentru a avea acces la materialele video și la fotografii, instituțiile media vor trebui să adreseze o cerere specială.

Mass-media oficiale, care domină piața media din regiune, de asemenea vor trebui să se conformeze deciziei sovietului suprem.

Luiza Doroșenco, directoarea Centrului Media din Tiraspol, a calificat decizia drept nedemocratică. „Este un act nedemocratic și nu e clar deocamdată de ce s-a făcut acest lucru. De ce nici măcar postul oficial de televiziune nu va avea acces la ședințele sovietului suprem? De asemenea, nu putem spune exact în ce mod și cât va dura procesul de obținere a materialelor video solicitate prin cerere. Dar cred că cei care vor avea de suferit cel mai mult vor fi jurnaliștii freelanceri, care nu vor putea solicita imaginile video și foto, pentru că nu sunt angajați oficial…”, a spus Luiza Doroșenco.

Și directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, spune că este o măsură care îngrădește accesul jurnaliștilor.

„Se pare că deputații de la Tiraspol preiau relele practici din Parlamentul de la Chișinău, invocând același motiv, deloc argumentat, al lipsei spațiului. E regretabil că acei care votează legi uită de ele și le încalcă în mod flagrant. Or, accesul jurnaliștilor nu ar trebui să fie îngrădit, indiferent de nivelul sau rangul instituției publice unde se desfășoară ședințele. Presa trebuie și poate să-și facă datoria doar având acces la informații din primă sursă, fără intermediari. În caz contrar, riscă să devină portavocea intermediarilor”, a spus Gogu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...