Centrul de Apel pentru alegerile prezidenţiale: Cetăţenii pot afla informaţiile necesare despre scrutin

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Alegătorii pot afla la Centrul de Apel informaţii despre secţia la care votează, procedura de vot şi despre alte particularităţi ale Alegerilor Prezidenţiale din 30 octombrie 2016.

Centrul a fost lansat de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală (CEC), iar operatorii acestuia vor acorda zilnic consultații și asistență în materie electorală tuturor solicitanților.

Aici, cetățenii vor putea afla despre drepturile lor și cum pot soluționa diferite situații în legătură cu procedurile electorale, ca de exemplu cum poți vota în altă parte decât în localitatea un este înregistrat domiciliul, cum pot depune contestații sau cum și unde pot verifica listele electorale.

Pentru a vorbi cu operatorii Centrului de apel, va trebui să apelați numărul unic de telefon (+373) 22 88 01 01. Linia de informare funcționează de luni până vineri între orele 08.00 – 17.00, iar sâmbăta și duminica – între orele 09.00 – 17.00.

La centrul respectiv pot apela atât alegători, cât și funcționari electorali, reprezentați ai concurenților electorali, dar și alte părți interesate.

Un serviciu similar a fost organizat și în cadrul ultimelor două scrutine electorale, iar numărul de apeluri de intrare și de ieșire, la ultimele alegeri (locale generale), a fost de peste 30.000.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...