(VIDEO) Cele mai necruţătoare pandemii din istoria lumii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Alerta provocată în prezent de virusul Ebola, cu 1.779 de cazuri confirmate, a atras atenţia întregii lumi. Dacă epidemia actuală este şocantă şi îngrijorătoare, lumea a cunoscut de-a lungul istoriei cazuri mult mai grave ale unor pandemii care au provocat milioane de victime.

Cele mai necruţătoare pandemii din istoria omenirii au fost prezentate de Discovery News şi preluate de Huffington Post.

Citeşte şi: Un român întors din Nigeria este suspect de Ebola

Astfel, variola este boala provocată de unul dintre cei mai vechi viruşi cunoscuţi, care a apărut mai întâi în jurul anului 400 î.Hr., dar a schimbat cursul istoriei în secolul al XVI-lea, când a ucis o treime din populaţia Americii de Sud şi Centrale.

În secolul al XVIII-lea ea a ucis 60 de milioane de europeni, iar în secolul al XX-lea a omorât 300-500 de milioane de oameni.

Virusul a omorât de mai multe ori în timp, existând numeroase focare de-a lungul istoriei, dar, din fericire, variola a devenit prima boală care a fost eradicată complet.

Citeşte şi: Tot ce trebuie să știi despre Ebola, cel mai de temut virus al momentului

Omenirea a reuşit să supravieţuiască ciumei bubonice şi gripei spaniole, dar lumea luptă încă cu alte boli, precum malaria şi SIDA.

Ciuma a făcut ravagii în secolul al XIV-lea, ea a apărut în China şi India, înainte de a ajunge în Europa şi a ucis între 75 şi 200 de milioane de oameni, aproape jumătate din Europa.

Gripa spaniolă de la începutul secolului al XX-lea a infectat 1 miliard de oameni, jumătate din populaţia lumii.

Malaria infectează anual aproximativ 200 de milioane de oameni din întreaga lume şi 2 milioane dintre ei mor.

Boala HIV/SIDA, care a apărut în anii ’80, se transmite pe cale sexuală. Boala a omorât 36 de milioane de oameni, iar medicii nu au găsit încă un vaccin împotriva ei.

Citeşte şi: Republica Moldova ia măsuri de protecție împotriva răspândirii virusului Ebola


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...