Ce spun liderii coaliției de guvernare despre părăsirea CSI de către Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderii coaliției de guvernare de la Chișinău nu consideră oportună la ora actuală o eventuală părăsire a Comunității Statelor Independente de către Republica Moldova.

”Consider că participarea Republicii Moldova la CSI atât pe dimensiunea guvernamentală cât și cea parlamentară este benefică, fiindă ne permite să ne promovăm interesele economice și comerciale. Este important și din punctul de vedere al relațiilor bilaterale cu toți membrii CSI. În aceste condiții dificile, trebuie să continuăm comunicarea și cu partenerii noștri din est”, a declarat Igor Corman, președintele parlamentului.

Mai puțin categoric s-a arătat liderul fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț: ”CSI-ul s-a transformat într-un soi de club al președinților și prim-miniștrilor. Rolul acestei organizații din punct de vedere politic și militar este practic nul. Dacă odată cu apropierea nostră de UE interesele o vor cere, putem să revizuim relația cu CSI”, a declarat acesta.

Amintim că, miercuri, Ucraina a decis să părăsească CSI. După retragerea Ucrainei, în 2014 și cea a Georgiei,în 2008, în Comunitate au rămas doar 10 state.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...