Caz tragic la Koblevo! Un moldovean de 26 de ani s-a înecat în Marea Neagră

by D M
Distribuiti mai departe...

Un tânăr moldovean de 26 de ani s-a înecat ieri în Marea Neagră, în apropiere de satul Koblevo, Ucraina. Potrivit martorilor, bărbatul a început să se scufunde sub apă după ce s-a răsturnat de pe o saltea gonflabilă, scrie inshe.tv.

Turiștii au observat acest lucru și au anunțat imediat postul de salvare. Ulterior salvatorii marinari și martorii oculari au înotat până la tânăr pentru a-l aduce la țărm. În ciuda manevrelor de resuscitare, viața acestuia nu a mai putut fi salvată.

Pentru stabilirea definitivă a cauzelor decesului, corpul decedatului a fost dus la Biroul regional din Nikolaev pentru examinarea medico-legală.

 

TV8 i-a contactat pe reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) pentru a afla mai multe detalii. Dânșii ne-au spus că în scurt timp ne vor oferi informații suplimentare cu privire la acest caz.

 

Sursa: TV8.MD


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...