Canicula face victime: Un bărbat din Ştefan Vodă a murit după ce a lucrat ore în câmp

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bărbat de 54 de ani din Copceac, raionul Ştefan Vodă, a murit din cauza temperaturilor mari.

Potrivit poliţiei, victima a plecat în câmp la prăşit, iar din cauza că s-a expus mult timp la soare, bărbatul a decedat, scrie Jurnal.md.

Corpul său a fost găsit în jurul orei 18:00 de un consătean. Acesta a alertat imediat poliţia.

Pe trupul victimei nu au fost depistate urme de moarte violentă. Expertiza medico-legală urmează să determine cauza exactă a morţii.

Medicii le recomandă oamenilor ca în zilele caniculare să evite expunerea prelungită la soare şi să bea multe lichide, pentru a evita situaţiile neplăcute.

Specialiştii mai spun că temperaturile caniculare reprezintă un pericol pentru vârstnici, copii de până la 15 ani şi pentru persoanele cu patologii cardio-vasculare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...