Bundestagul a respins apelul AfD de întărire a controalelor la granițele Germaniei

Bundestagul a respins apelul AfD de întărire a controalelor la granițele Germaniei

Bundestagul a respins vineri o moțiune depusă de partidul populist de extremă-dreapta „Alternativa pentru Germania” (AfD) prin care se cerea o reformă a măsurilor de control la frontiere, relatează vineri DPA.

Parlamentari ai AfD au depus în Bundestag o moțiune care solicita un control frontalier mai strict și „permanent”, dar documentul a fost respins cu 544 de voturi împotrivă, 84 pentru și trei abțineri, transmite Agerpres.

Obiectivul AfD a fost de a forța partidele conservatoare – Uniunea Creștin-Democrată (CDU), a cancelarului Angela Merkel, și aliatul său bavarez, Uniunea Creștin-Socială (CSU) – să adopte public o poziție în acest dosar.

„Niciun alt partid din această cameră nu monitorizează problema securității granițelor atât de intens ca CSU”, a afirmat Michael Kuffer, membru al CSU. El a calificat moțiunea AfD drept „naivă și practic nefuncțională”.

Gottfried Curio, membru al AfD, a apreciat că Angela Merkel este „cancelarul străinilor”.

În 2016, liderul de atunci al AfD, Frauke Petry, a afirmat că poliția germană, „dacă este necesar”, ar trebui să aibă permisiunea de a deschide focul asupra migranților care încearcă să intre ilegal în țară.

Ulla Jelpke, membră a partidului de extremă-stânga Die Linke, i-a cerut AfD să „renunțe la încercările constante de a alimenta nonsensul naționalist”, în timp ce potrivit lui Uli Groetsch, membru al Partidului Social-Democrat, controalele sunt imposibile și nu sunt „dorite politic” de partidul său.

0