Bucatele care trebuie evitate la petreceri pentru a nu avea intoxicații alimentare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pe lângă dispoziţia bună, care ne însoţeşte la petreceri, nu trebuie să uităm că mesele pline de bucate gustoase pot deveni adevărate pericole pentru sănătate, atenționează Centrul pentru Sănătate Publică din municipiul Chișinău.

Tradiţional, circa 80% din meniul unei petreceri este reprezentat de salate, gustări, deserturi, care nu doar necesită condiţii speciale de igienă la procesare, dar sunt produse foarte vulnerabile şi în procesele de distribuire sau deservire, procese care se referă la faptul că spaţiul sălilor pentru petreceri nu asigură menţinerea regimului termic adecvat (până la 16 grade Celsius), nemaivorbind de faptul că nu se respectă termenul restricţionat de păstrare.

Potrivit CSP Chișinău, un loc aparte îl ocupă torturile și prăjiturile cu cremă, care, în cazul păstrării în condiţii neadecvate, devin un mediu optim pentru dezvoltarea şi multiplicarea unor specii de microorganisme, dăunătoare sănătăţii.

Un aspect important ce necesită atenţie sporită îl constituie bucatele culinare cu semnificaţie epidemiologică, care nu ar trebui incluse în meniurile oricărui tip de petrecere, desfăşurată în perioada caldă a anului, cum ar fi: piftia, jeleurile, salatele cu maioneză/sosuri, gustările culinare tocate cu aspect de piureuri, torturile cu creme naturale.

În ultimii ani, tot mai frecvent, se menţionează despre legătura indispensabilă dintre toxiinfecţiile alimentare şi produsele alimentare luate la pachet, adunate de pe mesele petrecerilor şi consumate ulterior în lipsa vreunei restricţii de timp şi spaţiu, fără a conştientiza pericolul iminent la care se expun consumatorii.

Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice recomandă: nu procuraţi în perioada caldă produse alimentare cu risc epidemiologic sporit, în caz că vă decideţi să le procuraţi, trebuie să evaluaţi timpul şi condiţiile de transportare a acestora; nu luaţi la pachet produse excesiv perisabile; fiţi atenţi la produsele pe care le consumaţi, doar astfel veţi putea evita toxiinfecţiile alimentare şi alte boli diareice acute, care vă pun în pericol sănătatea.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...