BMW va trece în 2014 pragul de două milioane de vehicule vândute într-un an

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Grupul auto german BMW, care regrupează mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, se pregătește să treacă în acest an pragul de pragul de două milioane de vehicule vândute într-un an după ce în luna noiembrie grupul a înregistrat un nou record de vânzări, transmite Reuters.

BMW, cel mai mare constructor mondial de automobile de lux, a informat miercuri că luna trecută vânzările sale au crescut cu 7,6% până la 188.342 de unități, ceea ce duce numărul total al vehiculelor vândute în primele 11 luni până la 1,902 milioane, în creștere cu 7,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

„Creșterea vânzărilor înregistrată pe întreg parcursul anului a continuat și în luna noiembrie. În prezent putem fi siguri că ne vom atinge obiectivul de a vinde peste două milioane de vehicule până la finele anului, un nou record pentru BMW Group”, a declarat Ian Robertson, director de vânzări și marketing la BMW.

Cel mai bine vândut model al BMW în primele 11 luni a fost Seria 3 cu 432.064 unități comandate, urmat de Seria 5 cu 340.423 de unități. De asemenea, cererea clienților pentru SUV-urile BMW a continuat să crească în condițiile în care vânzările de X5 au crescut cu 34,7% până la 131.425 de unități.

Chiar dacă 2014 va fi al 10-lea an consecutiv în care BMW va fi cel mai mare constructor mondial de automobile de lux, decalajul care îl separă de rivalii Audi și Mercedes s-a redus. În primele 11 luni ale acestui an, decalajul dintre BMW și Audi s-a redus cu o cincime până la 43.000 de unități, comparativ cu 54.000 de unități în perioada similară a anului trecut, în timp ce decalajul dintre BMW și Mercedes s-a redus cu 17% în acest an până la 147.000 de unități comparativ cu 177.000 de unități în primele 11 luni ale anului trecut.

Mercedes a fost detronat din poziția de cel mai mare constructor mondial de automobile de lux de către BMW în 2005 iar în 2011 a căzut pe locul al treilea după Audi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...