Au băut împreună, iar apoi doi dintre ei l-au omorât pe al treilea. Crimă, descoperită după opt ani, la Drochia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi bărbați de 29 de ani domiciliați în raionul Drochia sunt suspectați de omorul unui bărbat, săvârșit acum opt ani. La moment, unul dintre suspecți își ispășește pedeapsa în Penitenciarul din orașul Cricova, fiind condamnat în 2013 pentru furt în proporții deosebit de mari. Astfel, unul dintre ei a fost reținut, iar celălalt a fost găsit la pușcărie.

Victima a fost dată în căutare în 2010 de poliție și tot atunci a fost pornită urmărirea penală pentru omor intenționat. În martie 2018, în adresa ofițerilor Direcției Nord a Inspectoratului Național de Investigații a parvenit o informație operativă despre persoanele și circumstanțele în care ar fi comisă crima.

Ca rezultat al recepționării informației a fost reluată urmărirea penală, fiind efectuate mai multe investigații. La scurt timp, suspecții au fost identificați, aceștia s-au dovedit a fi doi bărbați, cunoscuți de-ai victimei. Audiați de poliție, suspecții și-au recunoscut vina, declarând că, după ce au servit cu victima băuturi alcoolice, între ei s-a iscat un conflict, suspecții lovindu-și prietenul de pahar până l-au omorât. Pentru a ascunde urmele infracțiunii, cadavrul a fost îngropat de către aceștia în apropierea satului Petreni, raionul Drochia.

În urma verificărilor efectuate de către ofițerii de investigații în comun cu cei de la urmărirea penală a IP Drochia și Procuratura din Drochia, în apropierea satului Petreni, în câmp au fost depistate și ridicate osemintele victimei.

Totodată, cu suspectul reținut a fost petrecută acțiunea de verificare a declarațiilor la fața locului.

Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Omor intenționat” se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani sau cu detenție pe viață.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...