Atenție la produsele pentru masa de sărbătoare: Iată tot ce trebuie să știi despre pește, carne și ouă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În apropierea sărbătorilor de Paști când, în mod tradiţional, creşte consumul de produse alimentare, în deosebi, produsele alimentare, de origine animală, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă consumatorilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar-veterinar.

Pentru a alege corect produsele de origine animală, cum ar fi carnea, produsele din carne, peștele, ouăle, laptele și produsele lactate, ANSA vine cu următoarele recomandări:

Carnea trebuie să fie elastică, de o culoare de la roz pal până la roşu închis, în urma apăsării cu degetul să revină la forma iniţială şi să nu prezinte suprafaţa lipicioasă, urât mirositoare.

În cazul când carnea provine din sacrificările efectuate în locurile temporar amenajate pentru sacrificare, aceasta va fi comercializată pe loc, imediat după sacrificare, examinare şi marcare, spun specialiștii ANSA.

La procurarea peştelui în stare proaspătă acordați o atenție sporită ca suprafaţa acestuia să fie curată, cu un strat uniform de solzi, culoarea potrivit speciei, bronhiile roşii, cu nuanţă caracteristică speciei, fără rupturi.

La procurarea ouălor specialiștii vă îndeamnă să examinaţi aspectul lor exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie integră, curată, mată, poroasă, fără pete şi miros. Ouăle trebuie să fie marcate corespunzător. Marcajul de pe ouă este format din doua componente:codul întreprinderii de producere și data producerii.

Termenul de valabilitate a ouălor constituie 28 zile de la data ouatului. Înainte de consum, ouăle trebuie să fie spălate, deoarece de pe coajă pot pătrunde în alimente microorganisme dăunătoare sănătății.

La procurarea laptelui trebuie să cunoaștem că acesta trebuie să aibă culoare albă cu nuanță slab gălbuie, ce se accentuează în cazul laptelui cu conținut sporit de grăsime și caroten.

Alte produse alimentare tradiționale: cozonaci, prăjituri, produse de panificație, legume de sezon, etc. se pot comercializa în spații amenajate și autorizate, sub controlul personalului de specialitate.

Perioada respectivă atestă apariția pe piața a unor legume timpurii, cum ar fi: ridiche, varză, diverse soiuri de salate, ceapă verde, castraveți. Asigurați-vă că aceste legume sunt inofensive și nu vă expun pericolului unei toxiinfecții alimentare, mai avertizează specialiștii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...