Atenție, călători! Timp de două luni, circulația prin punctul de trecere „Otaci-Moghilev-Podolsk” va fi îngreunată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Începând de astăzi, 2 noiembrie, și pe parcursul a două luni de zile, trecerea frontierei moldo-ucrainene prin punctul de trecere „Otaci-Moghilev-Podolsk” va fi îngreunată din cauza unor schimbări de deplasare pe teritoriul Ucrainei. Conform unei informări parvenite de la Serviciul Vamal al Ucrainei, în punctul de trecere ucrainesc au fost lansate lucrări de reparație a pistelor, inclusiv a teritoriului acestuia.

Astfel, toate tipurile de mijloace de transport vor fi redirecționate doar pe o singură direcție și în regim dozat, fapt ce va crea unele schimbări în trafic și creșterea timpilor de așteptare.

Pentru a evita formarea cozilor, reprezentanții instituțiilor de frontieră și cele vamale vor activa la capacitate maximă.

Totodată, Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să opteze din timp alte puncte de trecere din proximitate, cum ar fi: PTF „Ocniţa-Sokireanî”, PTF „Cosăuţi- Iampoli” sau „Soroca-Țekinovka”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...