Doi moldoveni au rămas fără permise de conducere, după ce le-au prezentat la ieșirea din țară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi cetățeni ai Republicii Moldova au rămas fără permise de conducere în urma controlului de frontieră. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au observat indici vizibili de falsificare ce abrogă statutul juridic al documentelor. Incidentele au fost semnalate pe sensul de ieșire din țară pe 1 noiembrie.

În primul caz este cercetat penal un conducător auto, originar din orașul Tiraspol în vârstă de 37 de ani. Acesta s-a apropiat la linia de control la volanul autoturismului de model Volkswagen Crafter. Printre documentele de călătorie prezentate inspectorului de frontieră se afla și permisul auto eliberat de autoritățile naționale, asupra căruia lipseau anumite semne de protecție. Audiat, tânărul a comunicat că nu cunoaște despre cele depistate fără a specifica detalii privind modul de posesie a actului cu pricina.

Un locuitor din Nisporeni este cel de-al doilea participant la traficul transfrontalier ce riscă o sancțiune penală. Tânărul în calitate de pasager de pe ruta Moldova-Italia a trezit suspiciuni în timpul identificării călătorilor, iar ulterior a fost supus verificărilor suplimentare. Ca urmare, printre lucrurile personale a fost depistat un permis de conducere moldovenesc de tip nou cu semne de falsificare, confirmate și cu ajutorul tehnicii din dotare a Poliției de Frontieră. Interogat, moldoveanul a refuzat să ofere detalii privind fapta comisă.

Actele au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea cazului și identificarea persoanelor implicate. Conform prevederilor legale, cei vinovați riscă amendă în mărime de până la 650 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...