În săptămânile care au premers doborârii avionului rusesc Sukhoi-24 de către aviaţia turcă, Moscova a ignorat cu nonşalanţă avertismentele Ankarei de a pune stop raidurilor derulate la graniţa dintre Siria şi Turcia, într-o zonă controlată de rebelii turkmeni susţinuţi de Turcia.
După declanşarea incidentului care a tensionat relaţiile dintre cele două ţări, ruşii au reacţionat prin impunerea sancţiunilor economice şi introducerea echipamentelor anti-aeriene în Siria, dar Ankara pare să ascundă un as în mânecă, relatează revista Business Insider.
Acţiuni provocatoare
Rusia a insistat mereu că ţintele bombardamentelor sale din Siria sunt teroriştii, dar avionul militar doborât de turci era angajat într-un raid împotriva grupării Liwa Jabal al-Turkman, un grup etnic anti-Assad sprijinit de Ankara.
Afectată de incident, Rusia a trimis deja pe litoralul sirian, în provincia Latakia, mai multe sisteme anti-aeriene S-400 şi şi-a echipat avioanele din Siria cu sisteme de rachete aer-aer, în condiţiile în care teroriştii Statului Islamic şi alte grupări rebele nu deţin aeronave.
Ca măsură punitivă, avioanele ruseşti au continuat să bombardeze regiunile ocupate de grupările turkmene, ca şi convoaiele de camioane trimise de Ankara în ajutorul acestora.
Acţiunile provocatoare iniţiate de Moscova au ca scop descurajarea Turciei de a mai intercepta şi doborî un alt avion rusesc implicat în operaţiunile din Siria.
Rusia are şi alte interese financiare şi geopolitice care îi impun o abordare asimetrică a represaliilor îndreptate împotriva Ankarei, un conflict direct dus împotriva Turciei fiind exclus.
Dacă liderii de la Ankara percep amestecul Rusiei într-o zonă din apropierea graniţei turco-siriene ca pe o ameninţare directă, Turcia ar putea folosi cel mai puternic atu deţinut: strâmtorile Mării Negre.
Rusia izolată
Strâmtorile Bosfor şi Dardanele pot avea un impact serios în relaţia dintre cele două ţări, Turcia administrând aceste pasaje de legătură între Marea Neagră, Marea Marmara, Egee şi Mediterană încă din 1936, conform Convenţiei de la Montreux.
În baza statutului obţinut în urmă cu 80 de ani, Turcia reglează traficul naval al ţărilor de la Marea Neagră prin cele două strâmtori, iar Rusia este dependentă de accesul neîngrădit la aceste culoare navigabile, pe ruta Novorossiysk – Tartus plecând proviziile destinate trupelor sale din Siria.
Până acum, navele Rusiei s-au bucurat de accesul neîngrădit în culoarele navigabile dintre Marea Neagră şi Marea Egee, dar situaţia se poate modifica radical, dacă Moscova decide să deschidă un conflict cu Turcia.
Conform Convenţiei de la Montreux, Turcia poate bloca accesul vaselor ruseşti în cele două strâmtori: în cazul în care este în război cu Rusia sau dacă se consideră ameninţată de un război iminent cu această ţară.
Aaron Stein, expert în cadrul Consiliului Atlantic, crede totuşi că Turcia nu va recurge la închiderea strâmtorilor, chiar şi în acest context tensionat dintre cele două ţări.
„Cred că un astfel de scenariu poate fi pus în practică numai în cazul unei situaţii de genul celui de-al Doilea Război Mondial. Turcia va ţine strâmtorile deschise conform convenţiei şi practicilor sale istorice”, afirmă Stein.
În acelaşi timp, intensificarea raidurilor ruseşti în zona de graniţă dintre Siria şi Rusia îi poate forţa pe liderii de la Ankara să ia în considerare prevederile articolul 21 din Convenţia de la Montreux, privind ameninţarea unui război iminent.
Deja, comentatori ai agenţiei Bloomberg, precum istoricul Leonid Bershidsky, au remarcat că turcii au început să întârzie cu orele trecerea navelor ruseşti prin strâmtorile de la Marea Neagră.
Faptul că Rusia continuă să vâneze grupările rebele turkmene de-a lungul graniţei dintre Siria şi Turcia ar putea fi un bun motiv pentru Ankara de a invoca articolul 21 din Convenţie.
„Au atacat grupurile rebelilor turkmeni, satele acestora şi convoaiele către Turcia, fapt care a dus la chemarea ambasadorului rus la Ankara şi cererea de a opri aceste atacuri. La o săptămâna după aceea, Turcia a doborât avionul rusesc”, observă analiştii Soufan Group.
Capcana „Paulus”
Ruşii se tem, în acelaşi timp, că rebelii turkmeni se pot deplasa spre Asia Centrală, punând în pericol statele incluse în Uniunea Eurasiatică gândită de Kremlin şi afectând interesele Moscovei în regiune, dar şi că aceştia pot reprezenta o piedică în calea forţelor regimului Assad din Siria.
În acelaşi timp, preşedintele Recep Erdogan este la fel de interesat de protejarea acestei minorităţi din Siria, populaţia turkmenă fiind de etnie turcă.
„Determinarea lui Erdogan de a crea un culoar de influenţă pan-turcă este egalată de hotărârea Rusiei de a ataca aceste grupări. Este greu de estimat cât de mult rezonează această chestiune cu preşedintele Erdogan şi guvernul turc”, explică analiştii Soufan Group.
La fel de dificil de apreciat este şi rolul pe care strâmtorile dintre Marea Neagră şi Mediterană îl joacă în războiul iniţiat de Moscova în Siria.
„Linia de transport asigurată de navele de debarcare din clasele Ropucha şi Alligator este de o importanţă vitală în aprovizionarea trupelor din Siria.
Dacă Rusia nu va putea trimite din diverse motive nave prin strâmtorile de la Marea Neagră, soldaţii ruşi din Siria s-ar găsi în aceeaşi postură că şi trupele generalului Paulus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, susţine Cem Devrim Yaylali, un analist naval din Turcia.
Generalul Paulus a fost unul dintre comandanţii armatei germane care a condus ofensiva împotriva Stalingradului în 1942. Acesta şi trupele de sub comanda sa au fost nevoiţi să se predea după ce liniile de aprovizionare cu Armata a VI-a au fost tăiate de trupele sovietice.
Analiştii militari consideră că înfrângerea suferită de germani la Stalingrad a fost un punct de cotitură în desfăşurarea celui de-al Doilea Război Mondial, asigurând victoria trupelor aliate trei ani mai târziu.
Yaylali crede că aceeaşi soartă ar putea-o avea şi trupele ruseşti şi aliaţii lor din Siria, în cazul unei blocade instituite de Turcia la Marea Neagră. Ţinând cont de cât de mult armament a livrat Rusia către aliaţii din Siria încă de la începutul războiului civil, în 2011, prezumţia nu este exagerată.
Putin, fără opţiuni
Din acest punct de vedere, până şi analistul Boris Zilberman, expert în cadrul Fundaţiei pentru Apărarea Democraţiei, consideră că Vladimir Putin nu are multe variante de răspuns în faţa incidentului provocat de Ankara.
„Opţiunile lui Putin sunt limitate. De aceea a şi recurs la represalii marginale. Acestea fiind zise, relaţia ruso-turcă se desfăşoară într-o cutie cu praf de puşcă.
Orice deteriorare a acesteia poate provoca pierderi atât pentru Moscova, cât şi pentru Ankara. Orgoliile lui Putin şi Erdogan pot împinge orice incident viitor într-o zonă incontrolabilă”, crede Zilberman.