Astăzi este marcată Ziua mondială a hepatitei. Câți oameni sunt afectați de această maladie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Hepatitele virale B, C și D constituie una dintre problemele majore de sănătate publică. Hepatita virală afectează 400 milioane de persoane la nivel global și având în vedere dimensiunea epidemiei, oricine si oricând poate fi în pericol. Datele au fost prezentate de Centrul Național de Sănătate Publică, în contextul în care astăzi este marcată Ziua mondială a hepatitei.

Estimările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii denotă, că circa 2 miliarde de persoane au contactat virusul hepatitei B, din ei 240 milioane au devenit purtători cronici fiind susceptibili infectării cu virusul hepatitei D, în special în țările cu venituri medii și joase, aproximativ 185 milioane sunt infectați cu virusul hepatitei C şi peste 10 milioane cu virusul hepatitei D.

În Republica Moldova indicele morbidităţii prin hepatita virală B acută s-a redus de la 25,46 la 100 mii populaţie în anul 1997 până la 0,96 în anul 2015; prin hepatita virală C acută, respectiv de la 6,14 până la 1,26; prin hepatita virală D de la 1,89 până la 1,26. Indicii menţionaţi depăşesc pe cei similari din unele țări europene, iar prevalența prin hepatite cronice de origine virală rămâne a fi destul de înaltă, cu tendință de majorare în hepatita virală B cronică de la 588,82 la 100 mii locuitori în anul 2012 la 729,54 în anul 2015, respectiv în hepatita virală C cronică de la 313,16 la 377,20 și în hepatita virală D cronică de la 43,66 la 41,62 în anul 2015.

Potrivit specialiștilor, peste 90% dintre persoanele cu hepatita virală C pot fi complet vindecate de virus în termen de 3-6 luni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...