Astăzi a fost inaugurat noul Bloc Chirurgical al Spitalului Clinic Republican

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Spitalul Clinic Republican a deschis în această dimineaţă uşile noului Bloc Chirurgical, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Din componenţa noului Bloc Chirurgical, cu o suprafață de peste 10 mii m2, fac parte: 16 săli de operaţie; 75 paturi de terapie intensivă; un bloc de sterilizare; un laborator de urgenţă şi unul de metabiopsie; o bancă de sânge; o încăpere pentru colectarea şi neutralizarea deşeurilor medicale; depozite şi încăperi tehnice.

Blocul de operaţii, structurat în interior în trei poli, include un centru de chirurgie a capului, un centru de chirurgie toracală şi un centru de chirurgie a abdomenului.

Potrivit autorităților, odată cu inaugurarea noului Bloc, Spitalul Clinic Republican va presta o gamă completă de servicii chirurgicale, în condiţii de maximă siguranţă şi confort. Acest lucru va permite: creşterea capacităţii de tratament de la 25.000 până la 35.000 de pacienţi internaţi anual; implementarea pe scară largă a operaţiilor de transplant de organe şi ţesuturi; aplicarea intervenţiilor neurochirurgicale sofisticate, prin utilizarea tehnologiilor hibrid; realizarea intervenţiilor artroscopice şi ortopedice pentru protezarea articulaţiilor mari; majorarea numărului de intervenţii chirurgicale de la 16.000 la 25.000 anual; micşorarea duratei medii de spitalizare de la 8 la 5 zile, prin implementarea metodelor mini-invazive de tratament; diminuarea semnificativă a numărului de îmbolnăviri prin infecţii nosocomiale.

În premieră pentru Republica Moldova, în cadrul Blocului Chirurgical, a fost amenajată şi o sală de operaţii hibrid, care îmbină metodele de tratament chirurgicale cu cele intervenţionale, destinată în special serviciului neurochirurgical, dar şi pentru efectuarea operaţiilor pe coloana vertebrală şi inimă, în ortopedie sau ORL. Sala este dotată cu angiograf pentru intervenţii endovasculare, microscop neurochirurgical, ecograf şi navigator, care vor permite vizualizarea informaţiilor de la diverse sisteme de diagnosticare situate în compartimentul steril al sălii.

Totodată, în cadrul Blocului vor fi efectuate noi tipuri de operaţii, printre care transplantul renal şi hepatic, chirurgia cardiacă pentru nou-născuţi, chirurgia cardiacă pentru adulţi, neurochirurgia, chirurgia ortopedică şi chirurgia oncologică.

Personalul medical antrenat în activitatea Blocului a beneficiat de pregătire specializată prin stagiere în centre cu renume din Europa, cum ar fi Universităţile din Graz (Austria), Nantes, Tours (Franţa), Bruxelles (Belgia), Bucureşti (România), unde au însuşit aplicarea celor mai moderne tehnici chirurgicale.

În acest context, în anul curent urmează a fi semnate acorduri de colaborare între Spitalul Clinic Republican şi instituţii medicale de prestigiu de peste hotare, fapt care va permite sporirea nivelului profesional şi trecerea la o nouă treaptă de dezvoltare a serviciilor spitaliceşti.

Blocul Chirurgical din cadrul Spitalului Clinic Republican este rezultatul investiţiei realizate de Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Sănătăţii, Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, precum şi a partenerilor externi: Uniunea Europeană, Banca Mondială, Guvernele Austriei şi Japoniei, Agenţiei de Cooperare şi Coordonare a Turciei.

Lucrările de construcție au fost demarate în luna decembrie a anului 2011, iar costul proiectului este estimat la 30,4 milioane de euro.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...