Arme şi ţigări nedeclarate la vamă: Doi moldoveni aduceau 10 pistoale din Italia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pistoale de model Bruni Gap, camere video de diverse modele şi 18 mii de ţigări au fost descoperite de oamenii legii la vamă.

Vameșii de la Leușeni au depistat ieri 10 pistoale de model Bruni GAP, care nu pot fi transportate de persoanele fizice. Bunurile au fost găsite, în ascunzișuri improvizate, sub scaunele din față ale unui microbuz care venea din Italia. Pe acest caz sunt cercetaţi doi cetățeni ai Republicii Moldova, șofer și pasager ai respectivului autovehicul.

Tot în cadrul controlului, vameșii au mai depistat opt camere video de diverse modele, valoarea cărora urmează a fi stabilită.

În celelalte cazuri de încălcare, obiectele cercetării au fost ţigările nedeclarate, care urmau a fi scoase ilegal din țară. Astfel, în cadrul verificărilor efectuate, vameșii de la Sculeni, Costești și Giurgiulești au reținut în total 18 000 de țigarete de diverse mărci, cu timbre de acciz ale Republicii Moldova.

Conform procedurii, armele au fost transmise spre expertiză, iar țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării. Toate persoanele implicate riscă sancțiuni conform prevederilor legislației în vigoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...