Amnesty International, îngrijorată de atacurile împotriva presei: „Demnitarii trebuie să renunţe la practicile poliţieneşti”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Amnesty International Moldova este îngrijorată de atacurile tot mai frecvente, din partea unor funcționari publici, la adresa presei, în special la adresa jurnaliștilor de investigație.

„Constatăm, cu regret, că unii funcţionari publici, deranjaţi de investigaţiile jurnalistice, hărţuiesc deja penal instituţiile de presă şi jurnaliştii care le realizează, fapt inadmisibil într-un stat de drept. Cel mai recent caz este solicitatoarea lui Vladimir Botnari, fostul comisar al municipiului Chişinău, de atragere la răspundere penală a jurnalistei Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Mariana Raţă, în care funcţionarul invocă faptul că jurnalista a accesat şi difuzat, fără consimţământul său, date cu caracter personal. Mai mult, solicită atragerea la răspundere penală a tuturor celor care au accesat şi difuzat, din octombrie 2009 şi până în prezent, date cu caracter personal care îi vizează familia. Procurorii cercetează penal această plângere”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Potrivit Amnesty International Moldova, atât standardele internaționale de apărare a libertății presei, ratificate de Republica Moldova, cât și cele naționale, adoptate tot de funcționari publici, nu permit intentarea dosarelor penale contra presei.

Totodată, Amnesty International Moldova solicită funcţionarilor publici să nu transforme Centrul pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal în instrument de luptă contra presei.

„Constatăm că Vladimir Botnari ignoră prevederile legale sau poate nu le cunoaște. Solicităm domnului Bornari personal, dar și altor funcționari publici să nu transforme Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal în instrument de luptă contra presei. Este îngrijorător faptul că tot mai mulți jurnaliști vorbesc despre „un stat polițienesc”, unde libertatea presei este ignorată, iar jurnaliștii care critică guvernarea – hărțuiți. Demnitarii trebuie să-și înțeleagă rolul lor într-un stat de drept și să renunțe la practicile polițienești de a hărțui instituțiile și persoanele incomode lor”, se arată în apelul Amnesty International Moldova.

Plângerea lui Vladimir Botnari a fost înregistrată pe 27 decembrie 2016, iar zilele trecute, jurnalista Mariana Rață a fost audiată de procuror. Omul legii urmează să decidă până pe 27 ianuarie dacă există temei de pornire a unui dosar penal.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...