Accident grav în apropiere de Chișinău: Doi bărbați au ajuns de urgență la spital după ce s-au izbit de un copac

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Accident rutier grav la intrarea în comuna Hulboaca. Un automobil s-a izbit violent de un copac. În mașină se aflau doar șoferul și un pasager, cel din urmă, fiind transportat de urgență la spital.

Un automobil de model „Audi 100” s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului, la volanul căruia se afla un bărbat de 34 ani, domiciliat în capitală, având şi un pasager de 21 ani, domiciliat în localitatea respectivă. În urma impactul a avut de pătimit ambele persoane, doar pasagerul fiind transportat de urgenţă la spital şi internat în secţia de reanimare.

Sunt luate în calcul versiunile, privind viteza de deplasare, condiţiile climaterice, precum şi starea tehnică a autoturismului. În acest context, fiind iniţiate expertize, pentru determinarea circumstanţelor exacte în care s-a produs accidentul.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală, în cadrul căreia este cercetat şoferul, fiind reţinut pe un termen de 72 de ore. Dacă vinovăţia lui va fi demonstrată, atunci el riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 ani până la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...