Un cutremur cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter s-a înregistrat, duminică seară, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 109 kilometri, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul s-a înregistrat la ora 19.56 în zona seismică Vrancea.
Centrul mișcării seismice s-a aflat în apropierea oraşelor Odobeşti (30 km), Panciu (34 km), Focşani (43 km), Oneşti (46 km) şi Mărăşeşti (47 de kilometri).
Un cutremur cu magnitudinea 4,7 s-a produs, vineri seară, în judeţul Vrancea. Seismul a fost resimțit și la Chișinău. Iniţial, Institutul Naţional pentru Fizica Pământului a anunţat că seismul a avut magnitudinea 4,5, aceasta fiind revizuită ulterior.
În ultimii doi ani, în România au avut loc peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4.
În 8 februarie, în Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea 5, care a fost resimţit şi în Chișinău.
În 2016, cel mai puternic cutremur a avut loc la 24 septembrie, în zona Vrancea, având o magnitudine de 5,3 pe Richter.
Anterior, cel mai puternic cutremur din ultima perioada a avut loc în 22 noiembrie 2014 și a avut o magnitudine de 5,7 pe scara Richter.
Cel mai puternic cutremur din ultimii 20 de ani din această zonă a avut loc în anul 2004 și a atins magnitudinea de 6 pe Richter.