33
Formaţia Borussia Dortmund a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Mainz, în prima etapă a campionatului Germaniei, meci în care golurile învingătorilor au fost marcate de Pierre-Emerick Aubameyang.
Dortmund, considerată singura echipă care ar putea să-i pună probleme lui Bayern Munchen în lupta pentru titlu, a avut emoții cu Mainz până în minutul 89, când Aubameyang a făcut 2:0, după ce tot el deschisese scorul în minutul 17.
Pentru Mainz a marcat Muto, în prelungiri.
Dortmund face astfel și ea trei puncte după prima etapă, la fel ca Bayern, care s-a impus vineri, scor 6:0, în fața celor de la Werder Bremen.