10 tradiţii şi superstiţii de Ajunul Crăciunului pe rit vechi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Află ce fel de bucate se mănâncă, tradiţional, în seara de Ajun, de ce e important ca steaua cu care se colindă să aibă un clopoţel şi ce se întâmplă cu vrăbiile prinse de copii cu o zi înaintea Crăciunului.

1. În noaptea din Ajunul Crăciunului pe rit vechi, creştinii care respectă vechile tradiţii pun pe masă 12 preparate de post, fiecare reprezentând câte unul dintre cei 12 apostoli. Fie că-i vorba de sarmale de prost, hrişcă sau compot din prune, toate aceste 12 bucate au rolul de a ”anunţa” sărbătoarea Naşterii Domnului.

2. În seara de Ajun, copiii plecaţi la colindat sunt aşteptaţi să revină pe la casele lor cu puţin timp înainte de 12 noaptea. Apoi, la miezul nopţii, aceştia merg la biserică, unde este cântat un colind foarte vechi, lung de 17 strofe.

3. În Moldova, gospodinele coc din aluat nişte colaci denumiţi ”crăciunei”, care vestesc Naşterea Domnului. Aceste copturi sunt puse, cu flori de busuioc, la icoane, unde sunt ţinute până la Sfântul Gheorghe, când sunt date de mâncare animalelor din gospodărie, ca să fie păzite de boli şi de alte pericole.

4. Bătrânii spun că în seara de Ajun animalele vorbesc cu grai omenesc, iar cine le aude, moare.

5. Tradiţia cere ca acei copii care merg cu steaua pe la gospodării, mai întâi trebuie s-o sfinţească la biserică.

6. La Mileştii Mici există o superstiţie conform căreia dacă plângi în Ajunul Crăciunului, rişti să fii trist pe tot timpul anului.

7. Se spune ca în Ajunul Crăciunului trebuie să nu împrumuţi bani şi să-ţi plăteşti datoriile pe care le ai. Altfel vei fi sărac în tot anul.

8. Steaua cu care se merge la colindat trebuie neapărat să aibă agăţat şi un copoţel, care simbolizează clopoţelul de la gâtul mielului din grajdul în care s-a născut Iisus Hristos.

9. După ce termină colindul, copiii trebuie să primească de la gospodari bani, dulciuri, dar şi o bucată de tămâie pe care s-o atârne de stea, reprezentând darul crailor.

10. În dimineaţa de Ajun, copiii prind vrăbii şi le aduc acasă. Apoi gospodinele le rup capetele, le curăţă de pene, le ung cu unt, iar apoi le pun într-o cratiţă cu apă şi cu frunze de dafin şi, după ce au terminat de copt pâinea, o pun la cuptor, până a doua zi de dimineaţă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...